m-am aşezat la umbra ta
ca un călător venit din propriul trecut
sunt obosit de gânduri şi griji
atâtea nopţi nedormite au desenat cearcăne sub ochi

uneori îmi vine să urlu
alteori pălmuiesc fiecare piatră de hotar
câteodată cad în genunchi în faţa lumii neputincios

în trupul meu există o arenă plină de spectatori trufaşi
degetul mare îndreptat în jos
nisipul a căpătat gustul sângelui
iar moartea s-a încrustat ca un blazon pe scuturile moderne

m-am aşezat la umbra ta e atâta linişte
închid ochii şi mi se pare
că timpul îmi refuză îmbătrânirea
te rog picură-mi lacrimi peste răni
numai aşa voi şti că încă trăiesc mai presus de toate

♣ Cristian Lisandru