Ce vremuri nebune, ce vremuri groteşti,
Te cauţi pe tine, uitând cine eşti,
Pornit către moarte, cu zâmbetul larg,
Ridici neputinţa în vârf de catarg.

Ce vremuri de spaimă, ce vremuri de plâns,
În noi doar dezastrul mai merge ca uns,
Speranţele lumii se sparg în bucăţi,
Lovite de lacrimi şi prejudecăţi.

Ce vremuri cumplite, ce vremuri şablon,
Din toată tristeţea îţi faci etalon
Şi mergi printre vii ca şi cum ar fi morţi,
Iar drame comune rânjesc pe la porţi.

Ce vremuri de zbucium, ce vremuri-mirări,
Rămân, prin eşecuri, ignobile stări,
Copiii se nasc predispuşi la blestem,
Cu gândul la toate, pe tine te chem.

Ce vremuri de ceaţă, ce vremuri de chin,
Mă caut prin mine, spre tine mă-nchin,
Îmi tună în suflet, îmi fulgeră mult,
Doar tu eşti aproape. Şi tac. Şi te-ascult.

♣ Cristian Lisandru