azi
am învăţat să inspir tăcerea
cuvintele plâng
risipite pe biroul de nuc
atunci când merg gârbovit
prin camera goală
duc pe umeri povara colilor albe
deschid fereastra
toamna se va sinucide
la capăt de rând
cresc frunze din fiecare deget
iubito
împrimăvărează
peste vorbe nescrise
♣ Cristian Lisandru (2012)
Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare, independent de valoarea si destinatia lor. Prin urmare, toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Preluarea integrala sau partiala si publicarea lor fara acordul autorului este interzisa. Punerea la dispozitia publicului, inclusiv prin internet sau prin alte retele de calculatoare, fara consimtamantul titularilor de drepturi, a operelor sau a produselor purtatoare de drepturi conexe ori de drepturi sui-generis ale fabricantilor de baze de date ori a copiilor acestora, indiferent de suport, intra sub incidenta art. 139, indice 8 si constituie infractiune.
--------------------------------
„Festina Lente - prin(tre) cuvinte” de Cristian Lisandru este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 Internațional .
Tema: Baskerville de Anders Noren.
6 Mai 2016 at 11:16 AM
Tăcerea ta e tămăduitoare ca un izvor balsamic, de aceea nu voi a o perturba cu multe cuvinte.
ApreciazăApreciază
6 Mai 2016 at 12:09 PM
Mă bucur că ai trecut şi ai citit, Petru. Din tăceri se nasc (alte) cuvinte. Ale mele, ale noastre…:)
ApreciazăApreciază
6 Mai 2016 at 11:20 AM
Pot avea puteri vindecătoare şi tăcerile…
ApreciazăApreciază
6 Mai 2016 at 12:06 PM
Da. Şi ce puteri miraculoase! Uneori (fireşte) suntem mult prea decişi să spunem atâtea şi atâtea, deşi tăcerile ar transmite mai mult decât vorbele goale de conţinut. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
6 Mai 2016 at 11:29 AM
As fi vrut sa tac… Dar n-am putut, e prea frumoasa poezia. 🙂
ApreciazăApreciază
6 Mai 2016 at 12:04 PM
Poemele trăiesc, la rândul lor, trăgându-şi seva din aprecierile celor care le citesc. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
6 Mai 2016 at 1:34 PM
Se pare că tăcerile nu-ți dau pace în ultima vreme, dar o fac într-un mod plăcut pentru noi, cei care te citim!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
6 Mai 2016 at 4:21 PM
Chiar m-am gândit şi eu că s-au legat. Fără să doresc neapărat asta – erau printre schițele blogului. Dar poate că-i mai bine aşa… ☺ Mă bucur că au fost primite bine… Şi mulțumesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
6 Mai 2016 at 2:19 PM
frumoasă, duioasă tăcere / îndurare, însă, aş cere / să lăsăm toamnei zâmbetul / îmi bucură el, mie, sufletul.
(vin rimele astea ca cele cu aloea-nevoia, Troia- paranoia, dar am intrat în panică – la fel ca ieri, când am scris că berea-i frate cu românul, deşi nu poate fi decât, după gen, cel mult soră – fiindcă toamna – i anotimpul meu preferat)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
6 Mai 2016 at 4:24 PM
O poetică sinucidere a toamnei, atât şi nimic mai mult, rămâne un anotimp al romanticilor incurabili. La momentul respectiv aveam nevoie, tot artistic vorbind, de o împrimavărare… ☺ Stări şi stări. Zâmbetul toamnei rămâne la locul său. ☺
ApreciazăApreciat de 2 persoane
6 Mai 2016 at 4:46 PM
Mulţumesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
11 Mai 2016 at 11:07 AM
Asa este, „din taceri, se nasc ( alte) cuvinte ” 🙂
dar si dureri de tinut minte ! 😦
O zi faina, Cristian ! 🙂
Aliosa.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
11 Mai 2016 at 11:38 AM
La fel, Alioşa! ☺
ApreciazăApreciază