Evenimentele ne depăşesc, lăsându-ne în urmă, iar noi alergăm după ele cu limba scoasă, încercând să ţinem pasul. E drept, mai mulţi mor în fugă decât în luptă[1], însă fiecare – pe termen mai lung sau mai scurt, cum poate şi atât cât poate până să se prăbuşească în braţele abandonului – rămâne un alergător de cursă lungă, rupându-şi pingelele, transpirând abundent şi iluzionându-se cu gândul (motivant, de altfel, până în momentul în care îţi vine să dai cu el de pământ) că va reuşi să treacă linia de sosire înainte de a mai contabiliza alte julituri în genunchi. Totuşi, iluzia şi visul sunt la temelia sufletului nostru[2], chiar dacă ne dor oasele, suntem prăfuiţi de griji fără număr, febra musculară îşi pretinde tributul, bem apă cu înghiţituri mari şi depăşim, la rândul nostru, alţi alergători frenetici. O goană nebună de pe azi pe mâine, din ieri către azi şi dintotdeauna către o mult dorită victorie care are, de prea multe ori, gustul amar al înfrângerii. Ne plouă, ne ninge, trecem prin răscruci cu viteză din ce în ce mai mare. Pregătite pentru a lua, încă o dată, caimacul, evenimentele de zi cu zi ne fac semne obscene, iar noi mai stoarcem un breaking news pentru a ne răcori frunţile înfierbântate.

♣ Cristian Lisandru

[1] Vezi definiţia dată de Selma Lagerlof.

[2] Vezi definiţia dată de Mihail Sadoveanu.