Dureroasa constatare,
peste tot e doar frustrare
iar in urma atentatului de pe aeroportul ATATURK lumea inca moare
si se naste logic o -ntrebare :
– E oare LIBERTATEA cea care,provoaca doar INTRISTARE ? 😦
La Multi Ani romanilor ce poarta numele Sfintilor PETRU si PAVEL ! 🙂
E trist doar când nu vedem libertatea, ci doar colivia. E tragic când vrem să evadăm dintr-un loc care ar putea fi Paradis, în comparație cu locul în care vom ajunge. Dovedim, astfel, că tot un Adam și o Evă am rămas.
Cristian, azi sunt mai negativa in gandire si prin poza postata, eu vad mai mult o inchisoare decat o salvare. La nivel global, traim intr-o falsa libertate si incet incet „peretii” coliviei ajung sa ne stranga tare, suficient cat sa realizam in ce situatie ne aflam DAR „Speranta moare ultima… „
De fapt însăşi ideea în sine (decupată dintr-un poem mai vechi) transmitea că nu e totul la vie en rose, iar „falsa libertate” despre care vorbiţi – o certitudine, de altfel, chiar dacă uneori ne facem că nu o simţim, la toate nivelurile – are „darul” de a păcăli de foarte multe ori.
Nu stiu cat de trist este ca exita colivii. D e exemplu: corpul ne este colivie pentru suflet- pasare, ne intristeaza existanta corpului nostru? Poate daca nu suntem multumiti de cum acesta arata. Exista niste limitari( corporale) de ordin material pentru suflet, dar , fara de colivie, spiritul ar fi lipsit de acoperamant și materialitate, ar fi lipsit de motivatia de a visa, de a gandi, de a canta….colivia poate fi poezia scrisa in cuvinte a gândului, a emotiei.
Credeti bine! Interpretarile variate imbogatesc in semnificatii: o poezie, o opera de arta. pe baza a ceea ce am invatat, am experimentat si a ceea ce traim când citim si interiorizam( prin prisma sensibilitatii noastre) ne vom apropia mai mult sau mai putin de intentia autorului. …uneori, am vrea sa stim exact ce a dorit sa spuna autorul. Oricum, o singura interpretare , cea justa, nu e posibila , cum nici noi nu suntem identici( in ciuda unor puncte comune)
Am ales ca vad altfel decat ar putea sa vada ceilalti in acest gand. Putem fi liberi….in interiorul nostru. Simplul fapt ca insusi gandul poate sa ne faca prizionerii lui, am ales sa ma inchid intr- unul pozitiv.
Gandul si imaginea sunt foarte sugestive, am dat share cu mare drag.
„Altfel” nu înseamnă că e rău sau greşit. ☺ Realitatea este una şi aceeaşi, totuşi o percepem, de multe ori, diferit. Fiecare dintre noi. O dovadă incontestabilă a faptului că nu suntem traşi la xerox. ☺
Eu spun… că fiecare evadare…are colivia ei.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De ce nu?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dureroasa constatare,
peste tot e doar frustrare
iar in urma atentatului de pe aeroportul ATATURK lumea inca moare
si se naste logic o -ntrebare :
– E oare LIBERTATEA cea care,provoaca doar INTRISTARE ? 😦
La Multi Ani romanilor ce poarta numele Sfintilor PETRU si PAVEL ! 🙂
O zi fara GANDURI triste ,
Aliosa.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, o zi fără gânduri triste, Alioşa! Toate cele bune!
ApreciazăApreciază
E trist doar când nu vedem libertatea, ci doar colivia. E tragic când vrem să evadăm dintr-un loc care ar putea fi Paradis, în comparație cu locul în care vom ajunge. Dovedim, astfel, că tot un Adam și o Evă am rămas.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E şi vorba aceea – A cadea din lac în puț! ☺ Şi, de multe ori, dorința de (mai) bine ne trimite direct în (mai) rău.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E trist dar adevărat, mai devreme sau mai târziu apare acea colivie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Balzac spunea că o libertate fără limite ucide libertatea… ☺
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cristian, azi sunt mai negativa in gandire si prin poza postata, eu vad mai mult o inchisoare decat o salvare. La nivel global, traim intr-o falsa libertate si incet incet „peretii” coliviei ajung sa ne stranga tare, suficient cat sa realizam in ce situatie ne aflam DAR „Speranta moare ultima… „
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De fapt însăşi ideea în sine (decupată dintr-un poem mai vechi) transmitea că nu e totul la vie en rose, iar „falsa libertate” despre care vorbiţi – o certitudine, de altfel, chiar dacă uneori ne facem că nu o simţim, la toate nivelurile – are „darul” de a păcăli de foarte multe ori.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
ApreciazăApreciază
Legat de ce a spus Cristina.
Patrick Watson – Big Bird in a Small Cage
ApreciazăApreciază
Nu stiu cat de trist este ca exita colivii. D e exemplu: corpul ne este colivie pentru suflet- pasare, ne intristeaza existanta corpului nostru? Poate daca nu suntem multumiti de cum acesta arata. Exista niste limitari( corporale) de ordin material pentru suflet, dar , fara de colivie, spiritul ar fi lipsit de acoperamant și materialitate, ar fi lipsit de motivatia de a visa, de a gandi, de a canta….colivia poate fi poezia scrisa in cuvinte a gândului, a emotiei.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Interpretările pot fi diverse si țin de percepția fiecăruia. Tocmai de aceea este şi incitant, cred eu…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Credeti bine! Interpretarile variate imbogatesc in semnificatii: o poezie, o opera de arta. pe baza a ceea ce am invatat, am experimentat si a ceea ce traim când citim si interiorizam( prin prisma sensibilitatii noastre) ne vom apropia mai mult sau mai putin de intentia autorului. …uneori, am vrea sa stim exact ce a dorit sa spuna autorul. Oricum, o singura interpretare , cea justa, nu e posibila , cum nici noi nu suntem identici( in ciuda unor puncte comune)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am ales ca vad altfel decat ar putea sa vada ceilalti in acest gand. Putem fi liberi….in interiorul nostru. Simplul fapt ca insusi gandul poate sa ne faca prizionerii lui, am ales sa ma inchid intr- unul pozitiv.
Gandul si imaginea sunt foarte sugestive, am dat share cu mare drag.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
„Altfel” nu înseamnă că e rău sau greşit. ☺ Realitatea este una şi aceeaşi, totuşi o percepem, de multe ori, diferit. Fiecare dintre noi. O dovadă incontestabilă a faptului că nu suntem traşi la xerox. ☺
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Ce frumos, ce trist si cat de adevarat 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De-ale vieții… ☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană