Din tulburarea mea fără remediu
îţi scriu poeme pentru mai departe
şi mă ascund în vers, ca sub asediu,
de silă, disperare, plâns şi moarte.
Se moare brusc. Concluzia aceasta
e ca un epitaf venit pe surse,
iar dincolo de toate doar năpasta
mai amprentează clipele nescurse.
Eu scriu încă un vers, fugit din lume,
aici nici taxele nu au putere,
iar clovnii îşi permit să facă glume
făr-a dori să strângă vreo avere.
Mă tulbură epidemii latente,
niciun deştept nu inventează viaţa,
iar toate-aceste noi experimente
ne amintesc că se scurtează aţa.
Ce vremuri de explozii şi de jale,
de BREXIT, de discursuri fără miez,
rescriu, prin vers, emoţiile tale
şi-ntr-un poem al vieţii te păstrez.
♣ Cristian Lisandru (2016)
Cristian Lisandru 
E drept că viața ne-a fost dată de un Inventator greu de găsit, dar măcar căutăm să lungim ața aceea. Frumos spus, ca de obicei, Cristian! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc pentru gândurile aşternute, Petru, mă bucur că ți-a plăcut poemul. De-ar fi ața cât mai lungă! ☺
ApreciazăApreciază
„…epitaf venit pe surse” mi se pare colosal! Felicitări pentru încă un poem de poem! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc pentru vizită şi lectură, Ana, la bună recitire, spor la scris şi ţie! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu stiu de ce, prin ce asociere de idei, versurile tale imi aduc aminte de poeziile lui Paunescu, pe vremea cand citeam din „Iubiti-va pe tunuri” cu draperiile trase ca era interzisa 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce-am mai citit şi eu cartea respectivă, o trăsesem la xerox după ce o împrumutasem de la cineva, pentru a o avea şi eu în bibliotecă… 🙂 Asocierea cu versurile păunesciene este onorantă pentru mine, nu am ascuns niciodată faptul că mi-a plăcut foarte mult tot ceea ce a scris de-a lungul timpului şi, în multe poeme de-ale mele (cele cu rimă, de fapt), influenţa este evidentă. 🙂
ApreciazăApreciază
Acum catva timp, n-as fi crezut ca poezia o sa ajunga camera mea de refugiu, dar uite ca s-a intamplat. Probabil ca am capatat una dintre cele mai frumoase dependente cu putinta, asa ca, vrei, nu vrei, te-ai ales cu o chiriasa. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur dacă măcar unele dintre poemele mele crează o astfel de dependenţă! 🙂 Sper ca lectura să fie la fel de plăcută şi pe mai departe. O seară frumoasă! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O, da! Este mereu, Cristian, chiar daca nu comentez de fiecare data… Uneori, cuvintele sunt de prisos, dar stii cum e – atunci cand iti place ceva foarte mult, te ridici in picioare si aplauzi. Fiecare steluta de apreciere pe care ti-o dau = aplauze in picioare. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu atât mai mult trebuie să fiu atent la ce propun spre lectură … 🙂 Atât ca formă, cât şi ca fond. Mulţumesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dincolo de toate micile sau mai marile mizerii ale unui cotidian anost, ne ascundem în spatele câte unei clipe ca asta şi respirăm prin şi în vers. Şi mai facem un pas şi tot aşa…
Să ai în fiecare zi cel puţin un motiv de bucurie, care să geneze emoţii din astea frumoase, demne de a fi aşezate în poem!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Încercăm, e drept, să ne rupem de realitatea aceasta înnegurată. Măcar prin poezia de dragoste. Măcar câte o clipă. Deşi tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru îşi pune amprenta, aproape fără să ne dăm seama. Gânduri bune la ceas de seară! 🙂
ApreciazăApreciază