Dar tu…

Priveşti prin mine ca şi cum
Aş fi doar un străin,
Chiar şi atunci când, răvăşit,
La tine mă închin,
Când fac un drum din trei cărări,
Ca Egdar Allan Poe,
Şi strig la fiecare colţ
Că voi rămâne-al tău.

Dar tu…

Priveşti prin mine ca şi cumlestnica-plate-svadebnoe
Am mai pierdut un tren,
Chiar şi atunci când îţi recit
O strofă din Verlaine
Şi ca Esenin mă întorc
Să fluier sub pervaz,
Poet confuz şi călător
Cerşind, prin timp, răgaz.

Dar tu…

Priveşti prin mine ca şi cum
Poveştile s-au spus
Şi toţi eroii cunoscuţi
În luptă s-au răpus
Spre-a fi uitaţi, spre-a fi trimişi
Într-un comun ferpar,
Zădărnicii rescrise azi,
Sorbite din pahar.

Dar tu…

Priveşti prin mine ca şi cum
În jur e numai hău,
Iar într-un birt atemporal
Mă-mbăt cu Allan Poe.

♣ Cristian Lisandru (2016)

Joc

Din lipotimii perfide îmi voi face sinecură
Şi voi scoate mari profituri, prăbuşindu-mă constant,
Prin melancolii profunde voi plăti spital şi cură,
Ca un fante imposibil, ca un june diletant.

Să vedeţi anomalie, voi trăi ambulatoriu,
Cu poem la oră fixă, tratament versificat,
Acceptând un imposibil diagnostic iluzoriu
Şi un inimaginabil adevăr calcificat.

Am să scot din analize doar statistici anormale,
Pas la pas cu glicemia voi efectua plimbări,
Mă vor întrema, iubito, doar confuziile tale,
Iar din marile răspunsuri voi concepe întrebări.

Spre mirarea absolută a bolnavilor din lume
Eu voi face haz de moarte, de cangrenă şi by-pass,
Am să dau durerii mele o adresă şi un nume,
Spre-a afla posteritatea că am fost şi am rămas.

La congrese medicale voi constitui reclamă,
Mă vor studia continuu, înainte de bufet,
Unii îmi vor spune viaţă, unii îmi vor spune dramă,
Alţii vor lua din mine mostre pentru zaiafet.

Se vor scrie disertaţii, se vor ţine lungi discursuri,
Sub luminile uimirii am să fiu solicitat,
Despre marea mea putere se vor scrie nişte cursuri,
Iar eu le voi da cu tifla, muribund resuscitat.

De vor întreba savanţii cum trăiesc, deşi-s pe moarte,
Am să le vorbesc, iubito, despre tine, despre dor,
Le voi da autograful pe o viitoare carte
Şi apoi le voi transmite că n-am niciun chef să mor.

♣ Cristian Lisandru (2011)

leto-solnce-rechka-zelen

Cutia de chibrituri (10)

– Şi te anunţ că nu doresc să mă îmbăt de unul singur. În echipă e mult mai atractiv.
– Gilda ştie că întârzii?
– Da. I-am spus că vin la tine, nu ne-am mai văzut de ceva vreme şi vrem s-o lălăim ca pe timpuri. O tempora! Pur şi simplu. Doi bărbaţi la o băută prelungită. Amintiri, băutură, amintiri siropoase, băutură, bancuri porcoase, băutură, băutură, băutură…
– Drumul cel mai drept către o mahmureală straşnică.
Nimic nou, mormăie… Apoi, ridicând tonul:televizor-makro-fon-5176
– Spui adevărul şi numai adevărul sau va trebui să-ţi fiu complice în momentul în care îmi vei spune că pleci la Matilda?
Tăcere. Revine în sufragerie aducând două sticle de vin. Le simte grele, mult prea grele, o greutate inconfortabilă care contrastează cu zâmbetul larg al lui Paul.
– Aşa mai vii de-acasă. Să curgă! Să gâlgâie! Să fie primite!
– Ţinând cont de circumstanţe, insist în a spune că eşti exagerat de vesel.
– Iubesc, Gelule, iubesc. Ştiu, sunt un porc, însă iubirea… Ce sentiment nobil! Mi-e sufletul plin, aş putea să încerc chiar nişte versuri.
– Baţi câmpii cu o lejeritate dezarmantă. Noroc, indolentule!
– Hai să trăieşti cu cine-ţi place, Gelule! Iubeşte şi tu, omule, fără dragoste nimic nu e, vorba lui Preda. Nu te face că nu auzi, ştiu că Preda a fost şi rămâne scriitorul tău preferat.
Termină vinul din pahar din câteva sorbituri şi cere altul.
– E uscăciune mare pe şoseaua gâtului, Gelule. Toarnă şi ţine pasul cu mine.
Vinul roşu astâmpără unele gânduri şi trezeşte altele. Ploaia deapănă aceeaşi poveste dincolo de geamuri, un câine latră în bloc, la un etaj inferior, Paul adoarme, după prima sticlă, iar el se ridică, scoate o pătură din şifonier şi îl înveleşte. Apoi înşfacă telefonul mobil, iese pe balcon, aprinde o ţigară şi tastează primele cifre ale numărului Matildei. Renunţă. Câteva minute nu face altceva decât să asculte sunetele atât de cunoscute ale oraşului, pufăind gânditor şi întinzând mâna dincolo de marginea balconului pentru a simţi atingerea răcoroasă a ploii.
Când revine în cameră, Paul sforăie straşnic. A reuşit să se întindă pe canapea, aruncând pătura cât colo. Doar piciorul stâng se sprijină în covor ca şi cum ar vrea să susţină, într-un echilibru precar, o întreagă ecuaţie sentimentală cu mai multe necunoscute.

*

Sună telefonul lui Paul. Ar trebui să fie Matilda, logic… Scenariul merge mai departe. Dar nu este. Chipul zâmbitor al Gildei umple displayul. Ochi albaştri, câteva bucle rebele, buze bine conturate. Dinţii strălucitori s-ar integra fără retuşuri într-o reclamă la pastă de dinţi.
Câteva secunde stă în cumpănă. Apoi răspunde.
– Alo?
– Ce fac băieţii? Se distrează dincolo de lumea dezlănţuită?
– Bună, Gil, ne-am îndestulat bahic. Plus tutun, muzică, discuţii masculine.
– Paul al meu nu poate să răspundă, e aşa de gravă situaţia sau vrea să fie glumeţul orei?
– Doarme ca un dulce copil de vreo douăzeci de minute.
– Aţi mâncat şi voi ceva? Îl supără stomacul în ultima vreme.
Soţie grijulie, mama răniţilor. Nu mai poate Paul de stomac, în ultima vreme, mai ales, ce-ai zice dacă ai afla că…
– Am ciugulit, nu-ţi face probleme.
– Rămâne acolo? Să nu-l dai afară spre dimineaţă, nu vreau să mă trezească atunci când vine.
– Ascult şi mă supun. Oricum e destul de târziu, nu vreau să-l trezesc. Ionuţ e bine?
– N-a venit. Bate bulevardele cu prietenii. Şi prietenele. Ştii cum e… Mai mult musafir. Îi sfârâie călcâiele.
– Cunosc senzaţia.
– Sunt convinsă. Aveţi grijă de voi.
– Fii pe pace. L-am şi învelit, canapeaua e încăpătoare, sforăitul nu mă deranjează.
– Eşti amabil. Prietenul la nevoie se cunoaşte. Sau la beţie, nu? Te pup, dacă se trezeşte nu vă daţi în stambă, nu invitaţi femei, nu dansaţi pe mese.
– Promit. Noapte bună, Gilda!
– Noapte bună, Gelule…

♣ Cristian Lisandru

luna de metal

nopţi cât o ţigară
coşmaruri albastre
insidioasekomnata-krovat-gitara
dansatoare lascive
născute din fumul unui altar închinat nedormirii
am visat din nou cu ochii deschişi
mă agăţasem cu pleoapele
de o lună metalică
tăiată pe din două
râdeam ca un apucat de streche
sub picioarele mele desculţe crescuseră cuie
dimineaţa suna a zăvor neuns

(2016)