!

O roză a vânturilor potrivnice. Mirare. Din toate aceste mirări ale lumii, ale noastre, al viitoarelor lumi care primesc bonuri de ordine încă de la naștere și așteaptă într-o antecameră mobilată luxos a unui sanatoriu ridicat peste nimicuri istorice, nu rămâne decât o altă – proaspătă, aburindă – mirare. Comună.

Pe coridoare nesfârșite trec semne de întrebare, într-o parte și în alta, salutându-se protocolar și trăgând după ele pomi metalici cu perfuzii din care se scurg, picătură cu picătură, cocteiluri preparate de barmani în halate albe. Nonsens. Ca un pocnet din degete, ca un vârf de cuțit, ca un tăvălug, ca un rânjet ascuns printre hainele din debara.

Fascinație. În fața neputinței suntem de fiecare dată extaziați. Și atât de mândri în ermetismul nostru malign, în timp ce penița zgârie, ca un hipnotizat intrat în transă, nemărginiri.

♣ Cristian Lisandru