– Sunt doar un musafir pe jumătate afumat. Şi nu ne aude nimeni, altfel nu ţi-aş permite. Mai avem de băut? Vreau să mă îmbăt şi nu pot. Mi-e dor de o beţie straşnică, exact ca pe vremuri, vreau să ne matolim şi pe urmă să mergem pe linia continuă a bulevardului. Să strig că îmi place viaţa. Nu mă mai satur de ea…
– Am nişte vin roşu. Mi-l aduce un cunoscut, poţi să bei fără grijă, ţi se urcă la cap în doi timpi şi trei mişcări. În stradă nu ies dacă te faci mangă, n-am chef de priviri încărcate de reproş.
– Ai îmbătrânit. Îmi plăceai mai mult înainte.
– M-am experimentat. Prefer să mă îmbăt acasă, pot să dorm şi pe covor, nu mă vede nimeni, nu ridică nimeni din umeri, nu mă înjură altul mai beat decât mine. Matilda… Nu mi-aş fi închipuit. Ce dracului nu-ţi mai convine în căsnicie, vrei s-o iei pe urma mea? Ionuţ e mare, mâine-poimâine ajungi socru, aventuri îţi trebuie? Şi Gilda? La ea nu te gândeşti? Cum crezi că va reacţiona?
– O să facă precum trenul în gară, asta e sigur. Mă abţin de la alte presupuneri. Cel puţin acum. Toarnă vinul ăla roşu, nu mai sta. Îţi mai lipseşte un patrafir. Spovedeşte-te, Paul, spune tot şi bate mătănii!
Paul încearcă din răsputeri să îşi confecţioneze o expresie a pioşeniei desăvârşite, însă nu reuşeşte.
– Glumele tale vin ca nuca în perete. La asta trebuia să te gândeşti înainte de a trece la acţiune cu Matilda. La Gilda şi la şocul pe care îl va avea atunci când va afla toată nebunia asta sexuală.
– Nu e vorba numai despre sex. Ne înţelegem bine.
– Hai sictir! Ţi-ai dat tu seama în câteva luni să sunteţi făcuţi unul pentru celălalt, că aţi pierdut o bună parte din viaţă trăind separaţi, fiecare în legea lui, şi aşa mai departe…
Se ridică din fotoliu şi merge în bucătărie.
Nu ai dreptul de a certa pe cineva pentru alegerile sentimentale pe care le face la un anumit moment, indiferent de nivelul la care a ajuns relaţia voastră. Abţine-te. Femeile cunosc bărbaţi, bărbaţii cunosc femei, asta e de când lumea. Femeile căsătorite cunosc bărbaţi, bărbaţii căsătoriţi cunosc femei, ecuaţia are întotdeauna multe necunoscute, iar sufletul…
Tună din nou. Şi-a propus să plece la mare şi să uite de toate câteva luni. Prea multe gânduri, o sarabandă nemiloasă care nu face altceva decât să tortureze creierul. Am nevoie de o pauză. O pauză de la ce? De la poeziile încă nescrise? De la poeziile scrise şi aruncate în recycle bin? De la cutia de chibrituri pe care o tot trimiţi către căni şi pahare, făcând pe interesantul?
– Mai vii?
Vocea lui Paul, ascuţită, nerăbdătoare, un sfredel nemilos. Gândurile se disipează, realitatea îşi cere drepturile. Un prieten la anaghie. La ananghie? Ce prostie… Dacă i-aş spune că eu şi Matilda… Matilda şi Paul?! Şi, de fapt, ce aşteptai, să-ţi fie fidelă? Nu ai fost tu acela care a stabilit regulile de la bun început? Fără obligaţii şi cu asta basta. Dar…

♣ Cristian Lisandru