Muri-vom la noapte spre-a face recurs,
Spre-a cere muririi răstimpul nescurs,
Renașterea noastră va fi ca un semn
Crestat fără milă în limba de lemn.

Muri-vom la noapte, ce bine de noi,
O dublă-nviere trăi-vom în doi,
O dublă credință că șansele-s vii,
Că poți, prin dezastru, să mori și să fii.

Muri-vom la noapte, va ninge vulgar
Cu știri despre viața trăită-n zadar,
Cu cinice zvonuri, cu tragice vești,
Cu gânduri umile și chinuri trupești.

Muri-vom la noapte, deschide-vom uși
Spre noi adevăruri, spre ani presupuși,
Ca doi intangibili, bizari renăscuți,
Din rană comună, prin rană crescuți.

Muri-vom la noapte, iubindu-ne mult
În patul acesta cuprins de tumult,
Suprem sacrificiu, orgasmic, total,
Sărutul din urmă ne fi-va letal.

Muri-vom la noapte, o ea și un el
Săpându-și frenetici destin paralel
Prin alte iluzii, prin alte păreri,
Prin dorul de mâine, prin neantul de ieri.

♣ Cristian Lisandru (2013)