IMG_20160807_123059Surprinzător de cald la Babele, chiar dacă norii s-au adunat deasupra crestelor şi atrag priviri circumspecte. Platoul este un furnicar multicolor, iar turiştii de toate vârstele umblă de colo-colo şi îşi fac fotografii cu „Babele” şi „Sfinxul”. Bineînţeles, nu toată lumea este încântată, totul ţine de felul în care percepi comuniunea cu stâncile de la 2206 m.IMG_20160807_123725„M-ai adus la Babele astea, mai bine nu stăteam atâta la coadă!” Împricinatul, deşi rănit în amorul propriu, se face că nu aude. Merge mai departe, ţanţoş, iar fătuca nemulţumită – neavând altă ieşire de urgenţă – se ţine după el. Iată că şi drumul către Sfinx este pavat cu intenţii bune, numai că ele nu sunt întotdeauna apreciate la justa valoare. „Mare lucru, nişte pietre!”. Da, aşa spun unii şi pe la Luvru – „Mare lucru, o pictură cu una care surâde!”.

IMG_20160807_124800Intrăm şi noi în hora fotografiilor – click, click, click -, dar regretăm că lipsa de antrenament ne împiedică să o pornim, imediat, către Vârful Omu. Data viitoare… Suveniruri. Dulceţuri. Creme diverse. Tarabe înfipte unde nu te aştepţi. Căţeluşi „de oraş” încântaţi până peste poate de aventura pe care o trăiesc. Amuşinează, ţopăie, latră. Copii care nu înţeleg nimic din ceea ce li se întâmplă, din bucuria părinţilor, din extazul comun în faţa naturii sălbatice. Kurtos Kalacs. Mă întreb dacă mai există vreun loc unde nu găseşti aşa ceva. Mure. Afine. Zmeură. Priviri aruncate către ceasuri, către tăbliţele care indică traseele şi timpul alocat pentru parcurgerea lor. IMG_20160807_123830

Ne hotărâm să coborâm pe jos către „Peştera”, un traseu considerat „uşor” de maxim 1 oră şi 30 de minute. E nevoie şi de mişcare, totuşi, n-am ajuns la munte doar pentru a moţăi la altitudine. Dar vom reveni la Babele cu telecabina, apoi – luînd în calcul altă aşteptare/altă coadă – vom coborî în Buşteni. Tot cu telecabina – timpul trece mult prea repede (trebuie spus că am adunat aproximativ 6 ore, pe parcursul întregii zile, numai din „coada la telecabină” – Babele plus Peştera -, ceea ce, din nefericire, dacă nu te ţin picioarele pentru a urca sau coborî, nu poate fi evitat).

Suntem amândoi surprinşi de familiile care au ajuns „la munte” şi vor să facă „un traseu” lung şi frumos, deşi sunt posesoare de copii cu vârste foarte fragede. Taţii duc rucsacuri, mamele cară copii în braţe sau pe umeri. La diferite intervale de timp, pentru a instaura definitiv egalitatea în drepturi, rolurile se schimbă. Coborârea nu este grea, însă există porţiuni de grohotiş IMG_20160807_131531unde picioarele vor să ţi-o ia înainte. Doar norii strânşi deasupra permanetizează starea de incertitudine. Plouă sau nu plouă? Să sperăm că nu plouă. Pe lângă noi trec doi biciclişti, ridicând praful în urma loc. Mountain bike. Tot respectul pentru ei.IMG_20160807_124836

Priveliştea este deosebită, stresul cotidian s-a pierdut prin vreo râpă. Şi e bine fără el. Ne oprim – mult mai des decât ar trebui – pentru a uita de oraş, pentru a gusta cu ochii şi urechile întreaga atmosferă. Ne intersectăm cu turişti care urcă înspre Babele, salutându-ne, zâmbindu-ne, întrebându-ne dacă sunt probleme pe traseu sau dacă, fireşte, se va strica vremea. Întâlnim copii aşezaţi pe pietre. S-au plictisit, nu mai vor să meargă, părinţii exasperaţi duc muncă de lămurire. Îi depăşim, iar în urma noastră răsună vociferări – „Nu mai pot!”, „De ce m-ai adus aici?”, „Nu mai tu eşti de vină”, „Ia-mă în braţe!”. Muntele este primitor, nu refuză nimănui accesul, poate că oamenii ar trebui să fie un pic mai atenţi atunci când se hotărăsc să-i bătătorească potecile. Fireşte că, din loc în loc, descoperim sticle de plastic, doze de bere, pungi mototolite. Mai e mult până departe… Muntele rabdă. Iar noi, impetuoşi în graba noastră, îi întinăm obrazul cu resturi, fără a realiza cât de insignifianţi suntem…

♣ Cristian Lisandru

IMG_20160807_135652

IMG_20160807_135700 IMG_20160807_135713 IMG_20160807_145652 IMG_20160807_145711

IMG_20160807_133023 IMG_20160807_133146 IMG_20160807_133219 IMG_20160807_133234 IMG_20160807_134705