Ziua de 11 august 2016 a fost una memorabilă. „Istoria montană” ☺ a familiei Lisandru a primit o filă consistentă. În precedenta postare lăsasem să se întrevadă regretul că nu am mers pe Vârful Omu şi scrisesem că va exista, cu siguranţă, o „dată viitoare”. Totuşi, iată că acea „dată viitoare” a fost mult mai aproape decât crezusem iniţial – niciodată să nu spui niciodată, mai ales la munte, acolo unde simţi un freamăt permanent la poalele crestelor impetuoase. Ne-am răsucit, ne-am uitat unul la celălalt, am analizat (la modul serios) şi ne-am propus ca ultima zi de vacanţă la munte să fie încheiată apoteotic – Cabana Babele – Vârful Omu – Valea Cerbului – Poiana Văii Cerbului – Plaiul Fânului – Buşteni. Un traseu de vreo 6 ore (şi ceva mărunţiş) în mers susţinut 🙂 . O frumuseţe. O splendoare. O descătuşare.

Am ţâşnit din „scutece” dis-de-dimineaţă şi am semnat „condica” la Babele pe la ora 11.00. După ce am tras aer în piept – propunându-ne să nu abandonăm traseul, să nu revenim asupra planurilor şi să facem în aşa fel încât să ajungem în Buşteni exact la timp pentru a prelua bagajele şi a ne urca în personalul de 19.16 –,  am dat bineţe Sfinxului (11.30), preluând din energia sa pozitivă…

IMG_20160811_112913

… apoi am început să urcăm şi am lăsat în urmă cabana Salvamontului „Buşteni”.

IMG_20160811_113959

Drumul către Vârful Omu nu este complicat, ba chiar aş spune că poate fi parcurs fără mari eforturi de toţi cei interesaţi, exceptând câteva porţiuni un pic mai dificile. Dar atât şi nimic mai mult – fără să exagerăm. Mulţi preferă să ajungă la Omu şi apoi se întorc la Babele pentru a reveni în Buşteni cu telecabina. Panorama este superbă, iar poteca te îmbie să mergi mai departe fără a privi în urmă. Eşti departe de oraş, de stres, de gălăgia aferentă, de toate aceste imixtiuni ale civilizaţiei care – de cele mai multe ori, de prea multe ori– nu fac altceva decât să-ţi scoată peri albi trei sute şaizeci şi cinci de zile pe an. De data asta le-am dat cu tifla şi ne-am simţit excelent. 🙂IMG_20160811_115936

IMG_20160811_115652

IMG_20160811_121746 IMG_20160811_121814 IMG_20160811_122622 IMG_20160811_123404 IMG_20160811_123653 IMG_20160811_124857

Am ajuns pe vârful Omu la ora 13.15, ceea ce ne-a motivat suplimentar. Timpul ţinea cu noi, chiar dacă norii dădeau târcoale, aveam chiar posibilitatea de a ne odihni picioarele până la ora 14.00, atunci când – conform graficului întocmit în cameră 🙂 – trebuia să o pornim, optimişti, către Buşteni, către gară, către Bucureşti. Cabana Omu ne-a întâmpinat „cu braţele deschise”.

IMG_20160811_131600

IMG_20160811_134151

IMG_20160811_134031 IMG_20160811_134104

Oameni simpli, sinceri, amabili. Feţe ridate, puse în calea vânturilor nemiloase. Un ceai excelent (3 lei), ciorbă de legume (10 lei). Trebuie să spun neapărat că este ciorba pe care am mâncat-o la cea mai mare altitudine (2507 m), aşa că acum trebuie să ne propunem (pentru viitoarea ciorbă) şi mai mult. 🙂 Doritorii puteau încerca (17 lei) piure de cartofi şi cabanos sau iahnie de fasole. O sală de mese curată, simplă, fără nimic pretenţios care nu ar fi făcut altceva decât să strice atmosfera „spartană”.

IMG_20160811_132341 IMG_20160811_132611

Cum mai aveam mult de mers până în Buşteni, nu ne-am „dedulcit” la vin fiert sau ţuică fiartă. 🙂 Poate că am fi făcut şi asta dacă ne-am fi hotărât să rămânem la cabană (30 de lei cazarea) până a doua zi, numai că – aşa după spuneam mai sus – programul nu ne mai permitea să rămânem încă o noapte. Vrei să fugi de oraş, dar el te trage, nesimţitor, înapoi…

La ora 14.o0 ne-am luat „la revedere” de la gazde şi am pornit către Buşteni, lăsând cabana Omu în urmă şi încurajându-ne unul pe celălalt – „Hai că nu va fi aşa de greu, e prea frumos ca să nu reuşim să păstrăm ritmul, suntem numai noi şi muntele, ce poate fi mai incitant?” Astfel a continuat aventura noastră… Un el şi o ea pe un traseu lung, obositor, departe de priviri – am întâlnit un singur drumeţ care urca spre Omu. Şi chiar a fost memorabil. Cu surprize şi efort maxim… 🙂

IMG_20160811_132235

♣ Cristian Lisandru