Muntele (6) – Cabana Babele – Vârful Omu – Valea Cerbului – Poiana Văii Cerbului – Plaiul Fânului – Buşteni (partea a doua)

Lăsăm în urmă cabana Omu şi începem coborârea (bandă galbenă) către Buşteni într-o linişte aproape ireală. Dacă doriţi, într-adevăr, să auziţi toate şoaptele muntelui, atunci nu rataţi acest traseu extraordinar. Sintagma „comuniunea cu natura” îşi găseşte justificarea în aceste locuri, ceea ce ne determină, fără să ne dăm seama, să vorbim în şoaptă.  Suntem încântaţi de ceea ce vedem în jurul nostru, poteca şerpuieşte către oraşul ascuns undeva, jos, în spatele unor brazi până la care mai avem mult, mult de mers. Încălţămintea adecvată este absolut necesară, nu numai în aceste locuri – pietre presărate de o mână nevăzută ne obligă să fim din ce în ce mai atenţi. Se poate aluneca foarte uşor, norii ni se aşază pe umeri, la „meteo” au anunţat averse, tunete şi fulgere începând cu ora 15.00. Zâmbim, luând în balon toţi sateliţii planetei.

IMG_20160811_134255 IMG_20160811_135758

IMG_20160811_141139

„Suntem numai noi şi-atât, iubire rând cu rând” – aşa cum scriam într-o poezie mai veche. Pentru a fi în ton, putem spune „iubire pas cu pas”. Întâlnim un drumeţ care urcă înspre Omu. Ne dăm bineţe, vorbim câteva minute despre vreme. Ne salutăm, ne îndepărtăm. Destine intersectate. Unele coboară, altul urcă pentru a se contopi cu norii din ce în ce mai apropiaţi. Muntele acceptă aceste încrucişări, privindu-ne blând şi lăsându-ne să-i admirăm lumea în care ajungem pentru a (re)descoperi cât de reconfortantă este liniştea deplină.

IMG_20160811_144852

IMG_20160811_141431

IMG_20160811_152135

IMG_20160811_141539

Coborâm, coborâm, coborâm… Ne îndreptăm, dinspre o altă lume, către lumea noastră, aruncând priviri în urmă şi propunându-ne ca anul viitor să revenim pentru a petrece o noapte la cabana Omu. Vom instaura supremaţia şoaptelor şi vom sta la şuetă cu vântul, reînnoind jurăminte de dragoste…

IMG_20160811_141757 IMG_20160811_142133 IMG_20160811_142235

IMG_20160811_151711 IMG_20160811_151734

Geanina este încântată. Nici nu e nevoie de cuvinte. Ne privim, zâmbim, îi spun să aibă grijă unde pune piciorul, îmi spune că nu a crezut că va ajunge aici. Never say never. Iată-ne departe de ochii lumii, doar noi şi muntele, coborând pe o potecă nesfârşită şi simţindu-ne ca ultimii supravieţuitori ai unei planete fără nume.

IMG_20160811_142438 IMG_20160811_142446 IMG_20160811_142536 IMG_20160811_143512

La 15.3o – fără o pregătire prealabilă – răbufneşte o ploaie torenţială. Se îngroaşă „gluma”, privirea Geaninei trădează o îngrijoarare crescândă. Extragem pelerinele din rucsac şi ne felicităm pentru că am avut inspiraţia de a le lua cu noi. Tună. Fulgeră. Grindină. Telefoanele sunt ascunse în buzunare, coborârea devine din ce în ce mai grea. Încă două ore de coborâre (având în vedere condiţiile atmosferice ingrate), însă de data aceasta ne confruntăm cu o vreme potrivnică. Încercăm să nu alunecăm, renunţăm la ideea de a face fotografii. Ne ajutăm unul pe celălalt, privim ceasurile şi cerul întunecat. Plouă de rupe, cum se spune, de parcă muntele ar fi decis să ne oprească acolo, pe pantele sale. Iar noi coborâm, coborâm, coborâm… Curg şuvoaie sub paşi, poteca devine un mic torent. Asta da aventură! 🙂 Îi spun Geaninei să nu-şi facă probleme, timpul nu ne presează, singura grijă trebuie să fie locul unde pune pasul următor. Vizibilitatea este din ce în ce mai redusă, natura vuieşte, muntele geme… Este impresionantă toată această simfonie, însă rămânem încordaţi şi coborâm în acelaşi ritm susţinut.

Înainte de Plaiul Fânului suntem luaţi prin surprindere. Traseul trece prin mijlocul unui pârâu care – din cauza ploii torenţiale – s-a umflat ameninţător. O altă piedică pe drumul către „civilizaţie”…


IMG_20160811_164441

Pe unde trecem? Iată întrebarea zilei. Mai ales că, din acel punct, traseul continua urcând şi coborând, până întâlnea drumul care leagă Buştenii de Gura Diham. Şi mai era de mers. Au fost câteva minute încordate. Torentul era prea lat în locul prin care ar fi trebuit să fie traversat, conform marcajului.

O bălăceală, în condiţiile respective, era exclusă. 🙂 Chiar dacă ploaia se domolise şi vedeam totul cu alţi ochi, renunţând la pelerinele providenţiale. Am căutat cu privirea în sus, de-a lungul torentului, şi am descoperit un loc în care o piatră de dimensiuni apreciabile obliga şuvoaiele să se despartă. Am hotărât să ne asumăm riscul şi să trecem pe acolo. Îmi aduc aminte cum stăteam în echilibru instabil pe acea piatră, iar apa forfotea la câţiva centimetri distanţă. Geanina a sărit şi ea, ne-am strâns în braţe unul pe celălalt, iar dacă ar fi existat cineva care să ne fotografieze ar fi fost cu adevărat antologic. Am reuşit să apuc tulpina unui copăcel bine înfipt în malul torentului, am sărit, apoi a urmat Geanina. Am prins-o de mână, am tras-o şi ne-am regăsit, dintr-o dată, pe celălalt mal. Râdeam. Dar ne-am imaginat şi că am fi putut aluneca. Ne-am înfiorat… Totul e bine când se termină cu bine. 🙂

Ultima parte a traseului a continuat prin pădure. Nimic de semnalat, oboseala şi-a spus cuvântul, la rândul ei. La un moment dat se părea că mergem pentru a nu mai ajunge niciodată nicăieri, apoi am văzut drumul şi am realizat că ne-am dus aventura la bun sfârşit. N-am clacat, n-am abandonat, n-am luat decizii pripite. Încă 4 kilometri până la Buşteni, preluarea bagajelor, toaleta corespunzătoare, o cafea băută pe un peron de gară. Înainte de sosirea trenului (19.16), ca un făcut, natura s-a dezlănţuit din nou, iar grindina ne-a urat „Drum bun!”

♣ Cristian Lisandru


21 de gânduri despre “Muntele (6) – Cabana Babele – Vârful Omu – Valea Cerbului – Poiana Văii Cerbului – Plaiul Fânului – Buşteni (partea a doua)

  1. Aventuri autentice ale căror emoții ni le transmiți cu tot cu o parte din adrenalina de care ați avut parte. Sunteți un cuplu tocmai potrivit pentru a înfrunta greutățile dificile ale unei drumeții pe munte, așa cum le faceți față celor din viață, oricum inerente. Iubirea și încrederea reciprocă fie mereu cu voi, Cristian! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Totul împărțit la doi – la bine şi la greu, aşa cum se spune. Iar aventura în doi are un farmec aparte, indiferent de greutatea traseului. Amintirile sunt şi mai frumoase. O zi excelentă, Petru, mulțumim pentru gândurile bune pe care ni le transmiți de fiecare dată! ☺

      Apreciat de 1 persoană

  2. Dragule, aceste drumeţii oxigenează totul, împrospătează, revigorează, aduc bucurie sufletului, iar îmbrăţişările noastre, când adrenalina atinge cote alarmante, sunt la fără cuvinte. Ploua, ploua, ploua, tu mă priveai blând, iar mâinile noastre se ajutau, se strângeau, se doreau. Picături zdravene care siroiau pe obraji, pe buze, pe trupurile noastre strâns lipite. Şoaptele ploii, şoaptele noastre. Te iubesc…

    Apreciat de 1 persoană

    1. Adevărul este că ne-am energizat corespunzător, ☺ din toate punctele de vedere, iar această aventură montană va avea un loc aparte printre toate amintirile noastre dragi. Stihiile ar fi vrut să rămânem pe munte, iar dacă aveam un cort ☺ chiar că am fi rămas pe acolo pentru a asculta până dimineața şoaptele ploii şi cântecele de neuitat ale furtunii. Sărut sufletul, femeie dragă… ☺

      Apreciat de 1 persoană

  3. Emoţii, încordări, decizii, imagini spectaculoase. Toate prinse în efortul şi totodată dorinţa de a trăi ineditul. V-a reuşit! De-acum înapoi în cotidian, dar cu un ceva în plus. Amintiri ale unor zile speciale. Să vă fie şi la anul muntele refugiu şi împlinire!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Muntele a fost şi rămâne o provocare. Însă pretinde atenție, nu teribilisme. Din nefericire, am văzut mulți excursionişti – pe alte trasee, e drept – care luau muntele în derâdere. Începând de la echipament/ținută şi până la comportamentul în relația cu natura. Accidentele apar şi pentru că mulți încearcă să pară mai puternici decât însuşi muntele.

      Apreciază

      1. Dacă mergi cu drag, muntele te primeşte cu drag.
        Dacă ştii să te bucuri de ce îţi oferă, orice, îţi va arăta şi calea cea mai bună pentru tine, de urmat.
        In fond şi mersul pe trotuar poate fi o provocare.
        Ceilalţi?
        Fiecare cu sine şi relaţia proprie cu împrejurul.
        Cum zice zicerea- fiecare pasere pre limba ei pere.Deci, cel care se dă mare, o încasează cel mai tare, căci nu mergi pe munte cu tocuri sau să-i demonstrezi că eşti muşchiulos.

        Apreciat de 1 persoană

      1. Cred! Mi s-a pus nod în gât de când am am ajuns la rândul în care spuneai că se adunau norii. Mie mi-e frică şi în oraş dacă mă prinde furtuna, apăi pe munte. La Geanina m-am gândit prima dată. E puternică însă şi o felicit pentru curaj!

        Abia aştept vara viitoare să ne povestiţi aventura 😀 Aşa rămâne, da? Aţi promis că mergeţi iar 😀

        Apreciat de 2 persoane

        1. Acum ne vom îndrepta către mare. Plajă, soare, relaxare. Dar muntele ne va atrage, în continuare, ca un magnet. ☺ Au fost momente în care am făcut eforturi pentru ca Geanina să nu observe că eram, totuşi, destul de îngrijorat… Şi e bine ca toți drumeții să fie echipați corespunzător, vremea e capricioasă la munte şi dacă aluneci te-ai dus pe copcă.

          Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s