noapte albastră
cerneala alunecă pe griful chitarei
doar pălăria lui cohen acoperă gândurile
frunte ridată
scrijelită de ani întorşi pe dos
fiecare notă îngheaţă sub generopes-hands-guitar
ca o lacrimă a însingurării
pianistul surprins de propriul dezmăţ
îşi răsfiră degetele peste clapele reci

am învăţat să ne iubim în absenţa cuvintelor
pe un portativ nesfârşit
cravata se zbate la gât
limbă de clopot turnat în carne
în noi se deschide un drum sinuos
mărginit de acorduri
fum albastru
captiv între patru pereţi

dimineaţa soseşte sfioasă
în timp ce iubirea ne redescoperă
făcuţi ghem
sub o partitură

♣ Cristian Lisandru (2012)