noapte albastră
cerneala alunecă pe griful chitarei
doar pălăria lui cohen acoperă gândurile
frunte ridată
scrijelită de ani întorşi pe dos
fiecare notă îngheaţă sub gene
ca o lacrimă a însingurării
pianistul surprins de propriul dezmăţ
îşi răsfiră degetele peste clapele reci
am învăţat să ne iubim în absenţa cuvintelor
pe un portativ nesfârşit
cravata se zbate la gât
limbă de clopot turnat în carne
în noi se deschide un drum sinuos
mărginit de acorduri
fum albastru
captiv între patru pereţi
dimineaţa soseşte sfioasă
în timp ce iubirea ne redescoperă
făcuţi ghem
sub o partitură
♣ Cristian Lisandru (2012)
Cristian Lisandru 
Ai creat imagini de vis şi în acest poem. Sublim.
Îmi plac aceste dimineţi sublime împrospătate de prezenţ ta.
Ne iubim în absenţa cuvintelor, în prezenţa lor, ne iubim…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, iubirea mea… Iubirea este o certitudine. ☺ Şi nici nu mai contează altceva. ☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Este superb la mare, albastru tot.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dor de albastru înspumat… ☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi se pare foarte inspirată expresia „limbă de clopot turnat în carne”. De ținut minte.
Un sfârșit de săptămână cu multe bucurii și odihnă plăcută, Cristian! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Gânduri bune, Petru, suntem pe ultima sută de metri înainte de litoral, să sperăm că vremea va ține (şi) cu noi. În Bucureşti plouă, iar eu îmi pun limba de clopot turnat în carne ☺ pentru a ajunge până la birou. Un sfârşit de săptămână aşa cum ți-l doreşti! ☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană