domn cu monoclu

domnul acela cu monoclu
îmi vorbea despre eternitate
cu o lejeritate dezarmantă
sorbea din cafea
pufăia
uneori îmi făcea cu ochiul
provocator

am stat la taclale cu timpultime-immortal-chasy-svecha
într-o cafenea pustie
eram numai noi
de o parte și de cealaltă
a unei mese rotunde
afară ploua torențial
cifrele tuturor orologiilor lumii
se scurgeau pe lângă rigolă

mai doriți ceva?
un strop de timp o felie de eternitate
încă o viață pe care să o port după mine
din loc în loc

domnul acela cu monoclu a achitat nota
apoi a plecat
(presupun)
către o lume unde nu sună niciodată ceasul

în urma sa
în zațul cafelei
în ochii mei
o urmă de eternitate

♣ Cristian Lisandru


6 gânduri despre “domn cu monoclu

  1. O masă, noi doi, ploaia pe care o iubesc nespus şi timpul care ne este complice. Un decor care îmi dă o stare de linişte, de bine şi siguranţa de a fi alături de tine într-o lume a noastră, numai a noastră. Îţi mulţumesc, iubire, şi pentru acest poem!❤❤❤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s