domnul acela cu monoclu
îmi vorbea despre eternitate
cu o lejeritate dezarmantă
sorbea din cafea
pufăia
uneori îmi făcea cu ochiul
provocator

am stat la taclale cu timpultime-immortal-chasy-svecha
într-o cafenea pustie
eram numai noi
de o parte și de cealaltă
a unei mese rotunde
afară ploua torențial
cifrele tuturor orologiilor lumii
se scurgeau pe lângă rigolă

mai doriți ceva?
un strop de timp o felie de eternitate
încă o viață pe care să o port după mine
din loc în loc

domnul acela cu monoclu a achitat nota
apoi a plecat
(presupun)
către o lume unde nu sună niciodată ceasul

în urma sa
în zațul cafelei
în ochii mei
o urmă de eternitate

♣ Cristian Lisandru