Costineşti. Viața de noapte. Drumul către plajă/party trece (tot) prin bazar. La ora aceasta târzie au rămas deschise doar fast-food-urile. Oferta este aceeaşi, hamsiile umplu tăvile, cuvele cu salată, ardei iuti, castraveți murați, varză sau ceapă roşie (plus sosurile de rigoare) sunt aproape pline. Lumea nu refuză nici clătitele uriaşe. Grupuri de tineri se îndreaptă către Club Office sau către discoteca Tineretului, ținându-se de mână, povestind, râzând, sugând din sticle de bere. Unii încearcă să pescuiască un J&B în două minute – spectatorii fac poze, îşi dau coate etc. -, forțoşii visează la milionul pe care l-ar putea primi dacă reuşesc să stea agățați de o bară. Tot două minute. Mai ales că e vorba şi despre încordarea muşchilor în fața iubitelor. E răcoare. Au apărut haine ceva mai groase. La Ring e suspect de puțină lume, la Office avem o Catwoman care dansează în cuşcă spre a convinge potențialii amatori să intre. Dar marea e liniştită după forfota de peste zi, iar luna trasează o dâră aurie. Poate că aceasta este calea rezervată doar sirenelor şi acelora care suflă în pânzele propriilor iluzii. Din loc în loc, încă pe metereze, mormane de gunoaie. O maşină a Salubrității transmite că situația este (totuşi) sub control. Până dimineață mai sunt destule ore. Se aud manele de la restaurantul „Casa Ardelenească” ☺, ceea ce înseamnă că au ramas numai muşteriii care îşi fac dedicații „fără număr”, iar specificul muzical al stabilimentului poate fi şters cu buretele. Măcar din când în când/seară de seară, în funcție de dorințele muzicale ale clienților. B.U.G Mafia la Tineretului. De ce nu? Băieți de băieți, sticlele în mâini, lumea ştie versurile pieselor. Îmi place muzica blues sau rock, însă pe băieții ăştia trei îi ascult de la începuturi. Se fumează, licorile alunecă pe şoseaua gâtului, se filmează, se fac selfie-uri. Nu e nimic pe lumea asta la fel ca viața ce o am în cartier… ☺ După concert continuăm plimbarea nocturnă. Răcoarea nopții pare a nu speria pe nimeni, cu atât mai mult pe cei/cele ☺ care au tot tras la shot-uri cu o frenezie de invidiat. Sau la bericioaice – cele mai căutate, indiferent de etichetă. Din când în când mai apare câte un fresh de portocale. Stingher. Rasăritul ne prinde pe plajă, oamenii vin, din ce in ce mai mulți, pregătesc telefoanele, aparatele de fotografiat. Un sărut pe malul mării, cu valurile înspumate la picioare, sub țipetele unor pescăruşi neobosiți. Urechile țiuie încă, B.U.G. Mafia n-a tratat sonorizarea cu indiferență. ☺ Unii somnoroşi îşi înmoaie mâinile şi picioarele în valuri. Câțiva încearcă să ridice lampioane care refuză să le dea ascultare. Dar important este ca dorințele tuturor să se îndeplinească. Restul e emoție. Noapte albă. Dimineața unui alt „Te iubesc”. Click. Click. Click. Bună dimineața, soare… (Cristian Lisandru)
Marea Neagră – 4

Dragule, o clătită uriaşă, te rog!!!
…şi un răsărit de soare…
Fotografiile completează excelent textul tău savuros.
Te ador, minune!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoase amintiri, clipe magice, de neuitat. ☺ Rămân gândurile, fotografiile, filmulețele. Te sărut, femeie dragă…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă faci o noapte albă merită să te prindă răsăritul pe plajă. Dar trezitul de dimineață în acest scop … e crunt și cumplit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Adevărat. Nu am reuşit să ajungem dimineața pe plajă până nu am făcut această singură noapte albă. Asta a fost varianta optimă, altfel abandonam ideea. Pusesem telefoanele să sune pe la 5, de vreo două ori, le-am oprit şi ne-am întors pe partea cealaltă. ☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu mai zic nimic. Pozele m-au lăsat fără grai.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ne bucurăm că ți-au placut! Acum le privim, în Bucureşti fiind, şi am da timpul înapoi pentru a retrăi acele moment magice… ☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Heheeeyyyy…deci v-ati trezit cu noaptea-n cap pentru rasarit? 😀Ati bifat si asta , in opinia mea asta este succesul unei vacante la Marea Neagra…sa prinzi rasaritul pe plaja 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am stat toată noaptea treji, fiindcă altfel nu am fi reuşit. ☺☺☺ Chiar ne propusesem să nu ratăm măcar un răsărit, ne apropiam de final şi noaptea albă a fost cea mai bună soluție dintre toate. ☺ Gânduri bune pentru voi, o vară cât mai frumoasă (chiar dacă se apropie de final) şi o toamnă rodnică! ☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc asemeni! 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Scuze, Ana, am răspuns un pic mai târziu. O zi frumoasă vă dorim! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dar pe acolo când se doarme? Sau nu se mai pierde timpul prețios cu banalități d-astea? 😀
Gânduri și urări din cele mai bune, Cristian! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am căutat să dormim numai cât să nu ne apuce moțăiala pe plajă. Strictul necesar, cum s-ar spune! ☺ Fie-ți săptămâna cât mai bună, Petru!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bun gasit, prieten drag!
azi am poposit in prag …,
as vrea sa-ti fac o urare…
si cu drag ti-as multumi
daca tu m-ai auzi,
iti doresc intai de toate,
sa ai multa sanatate…
Domnul sa fie cu tine
si la greu, dar si la bine;
de toate sa te pazeasca,
drumul sa-ti calauzeasca!
sa ai parte de iubire,
dragoste si fericire!
Saptamana frumusica , ploita scurta de sentimente proaspete si revigorante…curcubeu de ganduri bune, soare-n suflet si in gand!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O săptămână cât mai bună îți dorim şi noi! Versurile au fost bine primite! ☺☺☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/14191998_1091923484220940_1042098584283367823_n.jpg?oh=17d41eb3c478fe38cecb64f417c21d48&oe=58523995
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciat de 1 persoană