Un pahar cu vin roşu pretinde – iar termenul nu e exagerat – încă unul. ☺ Pe urmă te întrebi dacă nu ar curge mai bine/mai repede/mai provocator alături de Ploieşteanu sau Tudorache, asta după ce ai pornit la drum cu Bonamassa & Beth Hart şi Susan Tedeschi. Noaptea e lipsită de complexe, accentuează un erotism abia sugerat, ceva mai devreme, s-a descoperit acoperindu-se cu desúuri înstelate şi îi lipsesc doar pantofii cu toc cui pentru a-şi undui visele trimise pe sub bărbia lunii. Plutim printre imagini contradictorii, în general vorbind… Noapte lascivă, lună cu ifose de starletă căzută în dizgrație (sunt lunatic, o astfel de declarație – în relație cu luna, evident – mă poate costa pe termen lung, însă îmi asum toate riscurile), greieri trecuți în şomaj. Pahare cu picior negru în care roşul de Segarcea se simte la el acasă. Îmi place cum zâmbeşti, din când în când, în noaptea aceasta dezmățată, fugită din tipare, iar zâmbetul tău înfige borne ajutătoare pe marginea drumurilor mele fără început şi fără sfârşit. Când rătăcesc printre (mult) prea multe cuvinte e de ajuns să ating un zâmbet şi conştientizez că nu sunt singur cuc într-un no man’s land al subterfugiilor cosmetizate corespunzător. Un vin roşu ca buzele tale… Dincolo, în noaptea insinuantă precum o incantație, luna deschide fereastra celestă, în aşteptarea serenadelor unor trubaduri plictisiți de ei înşişi. Eu las chitara să se odihnească şi te mângâi mângâindu-mă sufleteşte… 

Cristian Lisandru