Curg ape, gânduri, impresiile acelea puerile curg şi ele, monstruozitățile media întredeschid uşi şi par personaje din filmele horror atunci când rânjesc a rating extras cu forcepsul, chiar azi am văzut un film din ăsta, era partea a doua, prima parte ține afişul, chiar mi-a plăcut, partea a doua vine pentru credulii cinematografici, pentru spectatorii plini de popcorn, pentru plictisiții de afternoon, moare de la primele cadre, deşi totul e permis/admis/înghițit pe nemestecate, chemam un film, îl strigam, îl imploram, mă întorc către Casablanca, poate că aceste reîntoarceri cinematografice nu sunt în trend, dar n-am puterea de a mă condamna (şi) pentru asta, îl revăd, îl revăd, îl revăd, m-am văzut întotdeauna plouat pe pista unui aeroport, pe un peron de gară, în stația unui autobuz ordinar, sub un  felinar dintr-un cartier rău famat – aici mă îndrept cu gândurile către Naşul, iar ceva se revoltă în mine, poate că doar două filme sunt prea puține pentru unul care trăieşte prin/din personaje -, m-am vizualizat ud fleaşcă, încercând să aprind o nenorocită de țigară umezită, da, nu-mi place ploaia, dar îmi place pe aeroportul din Casablanca, poate tocmai de aceea nu trebuie să fii niciodată prea sigur pe tine, aşa curg apele, ploile, gândurile, zilele şi nopțile, părul tău ud, vopsit acum câteva minute, aşteptarea mea, culoarea, muzica de la un post tv unde ne oprim, seara, pentru a fi mai aproape de viața de dincolo de noi, noi, noi, noi, noi…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ro