Ne era dor de mare după concediul de la Costineşti, ne mâncau tălpile şi pielea, aşa că vineri – la prima oră, după o noapte albă, aşa îți vin ideile şi te duci după ele ☺ – am pornit către Eforie Nord, tot nu mai ajunsesem pe acolo din vremuri „imemoriale”. Un week-end de „rămas bun, vară!”, cu vreme excelentă, fără exagerare, cu o Mare Neagră amabilă, pregătită să nască nostalgii vălurite la final de sezon, cu terase, autoserviri, VAT 69, frappe-uri, case demodate şi vile „cu pretenții”, familişti veniți la mare „cu cățel, cu purcel”, saltele umflate la foc automat, umbrele colorate, o plajă imensă, însă mai puțin populată, fără vânt, fără valuri, cu înot până la epuizare, fără fluierele salvamarilor, cu „gogoaşa înfuriată”, cu porumb fiert şi vândut din găleți de plastic, cu linişte, dragoste, orizont ademenitor, geamanduri plasate prea aproape de mal, cu nelipsitele tarabe – magneți pentru frigider, lănțişoare, căni personalizate, jucării, nămol de la Techirghiol, lasere de toate culorile, pălării de soare -, cu saramură de crap, fără peşte-spadă, cu midii, inele de caracatiță, păstrăv la grătar – ofertă limitată la peşti de apă sărată -, eternele hamsii delicioase… …coadă la şaorme, pereți cojiți, străzi neîngrijite, pensiuni în construcție, bălării pe lângă borduri, întotdeauna e loc pentru mai bine, „ce repede trece timpul…”, nopți cu şoapte, nopți cu valuri abia simțite, cu marea în dreptul balconului, cu pescăruşi, aligatori gonflabili, căței scuturându-se pe cearşafuri, telefoane scăpate în apă – „ce bine că nu ni s-a întâmplat nouă…” -, septembrie 2016, Eforie Nord, un loc unde anii 2000 se intersectează cu anii ’80, treptele care duc către plajă, tocite, spun că vor mai rezista, suportând şlapii turiştilor, hotelurile „de pe vremea lui Ceauşescu” au primit spoială în culori optimiste, o lumânare pe masă, asfințit, răcoare, sfârşit de sezon, magazine care se închid, ce bine că am fost prezenți, acum, aici, gustând minute sărate

♣ Cristian Lisandru