Iar e coadă la DNA, motiv pentru care întrebarea „Ce se dă aici?” îşi redescoperă justificarea. Se dă „spălare de bani” într-o speță electorală de prin 2009. Dosarele acestea scoase de la naftalină exact atunci când trebuie miros a pagubă-n ciuperci şi a ciorbă reîncălzită, a naftalină şi a rufe nespălate, a Fabrica de Împachetat Fum, de unde şi imagini hazlii cu Ioana Băsescu purtând un tricou roz pe care era inscripționată o declarație de suflet – „Tata e cool”. ☺ Elena Udrea – nelipsită de la uşa DNA, ar putea sa-şi mute acolo lenjeria, cosmeticalele, periile de păr şi parfumurile; ba chiar ar putea fi transformată în mascota acestei instituții – susține că partidul primea bani din diverse surse, iar banii erau folosiți cu folos, ea ocupându-se, neoficial, de (unele) treburi ale campaniei. Prezidențiale, fireşte, fantoma Băsescului alunecând prin realitatea de acum cu acelaşi talent ca pe vremuri. Totuşi, nimeni nu-l cheamă pe Vasile Blaga la o cafea şi-o apă plată/la un dialog constructiv/interogatoriu consistent, chiar dacă nu s-a mai descoperit pe aceste meleaguri binecuvântate un organizator (cu toate interpretările care decurg de aici) mai dat dracului decât el. Se rumegă acuzații, se mestecă invective, se stă precum boul pe coadă, se dă pe goarnă, se bat mătănii în intimitate, se arată cu degetul către adversarii politici, către procurorii subiectivi şi corupți, către destin, astre, către bicicleta pe care a pedalat Iohannis pentru Invictus. Da, a arăta cu degetul către altcineva e la îndemâna oricui, iar transformarea celuilalt în capul tuturor răutăților/ghinioanelor/dezastrelor ne devine o a doua natură.

♣ Cristian Lisandru

 

sursa foto – goodfon.ru