Păsări de noapte, vise de zi, aripi întinse pe deasupra unor văi fără nume, gânduri răzlețe, răsucite, aşezate sub pernă, strecurate în sân, prinse în părul lung, mătăsos, ca o apă de foc prelingându-se pe umeri, țipăt nocturn, vaiet ca o punte, ca o scară ridicându-se, treaptă cu treaptă, către luna plină, vârf de munte, vârf de ac, vârf de cuțit, drumul către vârfuri trece întotdeauna  şi prin văi, cineva se ambiționează să răstignească lumea pe hărți, păsările nu sunt interesate de punctele cardinale (presupun), numai noi ne dorim – ne impunem? – să credem că zborurile lor sunt linii colorate care unesc puncte, lumi, destine, cuiburi, am întins aripi gândite deasupra unor văi fără nume, aş fi vrut să desenez zborul lor, să-l simt, să-l înțeleg, să-l gust, vise de zi cu zi, noaptea le înveleşte în neguri, păsările de noapte şi-au facut cuiburi sub fruntea mea…

♣ Cristian Lisandru

 

sursa foto – goodfon.ru