Păsări de pradă. Prădătorii, tocmai pentru a respecta definiția, fac în aşa fel încât caută să îşi respecte blazonul. Totuşi, e greu să fii prădător, imaginea asta de forță se întreține prin muncă asiduă, nu e la îndemâna oricui. Ştaiful cere sacrificii, nici măcar foamea nu e atât de pretențioasă. Cercuri concentrice, privire ascuțită, o fâlfâire continuă, lupta împotriva curenților de aer, intemperii pe nepusă masă etc. Nu despre asta era vorba. Păsări. Pradă. Prădător. Victimă. Poate că şi victima are partea ei de vină în toată afacerea/povestea aceasta mai mult sau mai puțin siropoasă. Prea ne victimizăm ca şi cum nu am fi altceva decât nişte şoricei amărâți, vulnerabili din născare, vânați din cer de un ochi nemilos. Cu cioc. Sateliții nu intervin, ei urmăresc – conform graficului, conform softului – drumul şoricelului respectiv şi, orice s-ar spune în prime-time, viața (tuturor, chiar şi a amărâtului de şoricel) merge mai departe. Ulterior, însă, aflăm că şoricelul avea bube în cap, anturaj dubios, planuri perverse, motiv pentru care nu mai poate fi chiar victima aceea ce smulge lacrimi fără număr unor gospodine excesiv-sentimentale (sur)prinse între două telenovele şi-un rântaş. Păsări de pradă. Cuvinte. La început era Cuvântul. Da. Noi am reuşit performanța de a ne vâna unii pe alții prin cuvinte, iar înjurătura s-a aşezat la locul ei. Piatră de temelie. Cheie de boltă.

♣ Cristian Lisandru

 

sursa foto – goodfon.ru