Plouă vârtos. Picături îmbuibate, durdulii, o greutate transparentă, aproape ireală – deşi această mult prea utilizată sintagmă nu reuşeşte să transmită (mai) nimic. Real. Ireal. Aproape ireal. Dar aproape real? Jocuri de cuvinte, joaca de-a imaginile sugestive până la absurd ☺, leapşa în ploaie. Leapşa pe udate. Leapşa pe umbrele, nu neapărat fistichii. Ploaia este reală, iar picăturile îmbuibate se sparg în nenumărate schije care – din fericire – nu lasă în urmă morți sau răniți. La nivelul trotuarelor – presupunând că ai avea la dispoziție o sticluță cu lichid din care să sorbi pentru a te miniaturiza corespunzător -, cataclism acvatic. Viață lacustră incipientă. Frunze-corăbii, numai bune pentru a porni într-o odisee modernă. Palpitantă. La nivel redus, bineînțeles, minimalist. Cascade, şiroaie, vârtejuri. Borduri ciobite, guri de canal. Negre, hulpave, amenințătoare. Frunzele-corăbii plutesc, împinse de curenți insensibili, tu – miniaturizat, minimalizat ☺ – te întrebi dacă va exista vreun curios care să studieze (apoi să descrie cu lux de amănunte, plus nelipsitele înflorituri) lupta aceasta – disperată, o altă imagine-şablon – cu valurile (neapărat înspumate). Plouă vârtos. Realitatea te smulge, nesimțitoare, aventurii abia începute şi îți refuză peripețiile dorite, frunza-corabie ajunge sub roțile unui autobuz, cineva te apostrofează fiindcă nu eşti atent pe unde calci. Doar Penelopa, în gândurile tale stropite de picături îmbuibate, îşi țese aşteptări din ce în ce mai lungi.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru