Eric Clapton la Budokan. Din nou.
Un acelaşi Clapton, ceva mai încărunțit – timpul n-are milă, de ce n-aş repeta şi eu axioma aceasta? -, un Clapton în cămaşă, vestă şi pantaloni trening, un Clapton nonconformist. Aşa cum a fost mereu. Ochelarii lui Clapton păcălesc. Parcă te afli în fața vreunui profesoraş. De istorie, eventual. Un Clapton al serilor liniştite, al melodiilor pe care le cunoşti pe dinafară, fredonate, puse bine. În suflet. Cele pe care le păstrezi, de ani buni, în playlist. Un Clapton al sălilor mari, al celor prea mici pentru muzica lui, al stadioanelor pe care le umple. Încă. Şi e bine că-i aşa. Îmi place Clapton. Nu te loveşte niciodată sub centură. Îl cunoşti. L-ai ascultat de nenumărate ori. Nu s-a tradat, nu te-a trădat muzical. Calitatea audio-video nu e minunată, dar atunci când vezi concertul moca prin amabilitatea YouTube chiar n-ai de ce să faci pe năzurosul. E Clapton acolo.
♣ Cristian Lisandru
Am zăbovit și eu cu plăcere, pentru o muzică de calitate. Îți mulțumesc cu recunoștință pentru delectare, Cristian! Seară minunată! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Şi eu îți multumesc pentru vizită. Pe Clapton îl ascult tot timpul. El, Bonamassa, Beth Hart. Plus trupe ca Maiden. ☺☺☺ Toate cele bune, Petru! ☺☺☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu prea rezist când e vorba de Clapton. Acum însă va trebui să amân audiţia din motive de… câmp de luptă până mai spre miezul nopţii. Dar las un semn aici şi voi reveni când voi fi acasă, nu la muncă. Mulţumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Concert bun. Nici nu se putea altfel. ☺☺☺
ApreciazăApreciază