Vânzoleală, monşer! Stare de (diz)grație. În politichie, fireşte, unde în altă parte? „Catindații” deschid uşa cu capul, cotizează la partid, liderii numără şi trec cu markerul peste nume „providențiale”, baronii se înfoaie şi îşi arată muşchii, pe surse zboară zvonuri, bârfe, acuze, înregistrări compromițătoare, înjurături suculente, dosare şterse de praf. Lipsesc pocnitorile. Lipsesc şi proiectele serioase, evident, însă noi discutăm (numai) despre numele oamenilor, nu despre ce pot ei să facă după ce au băut şampania şi au ronțăit fursecurile. Suntem creduli până la prostia absolută. Nu contează dacă mai faci ceva după ce te-ai/te-au ales. Totul e să fii acolo, în miezul dramoletei, să nu ajungi (cumva) pe margine. Acolo, pe margine, nu mai oferă nimeni comisioane durdulii, profitul lipseşte cu desăvârşire, rudele nu te mai invidiază, nu se mai ploconeşte nimeni, nu îți mai gâdilă nimeni orgoliul. Eşti nimeni.

Doar toamna rămâne indiferentă şi permite circului să se falimenteze din interior. Alături de ea, furându-i culorile, surâdem… Circul are (întotdeauna) mai mulți spectatori decât toamna.

♣ Cristian Lisandru

foto – arhiva personală