E loc pentru o criză, e loc pentru o moarte,
e loc pentru o iarnă cu ger tulburător,
o toamnă renegată melancolii împarte,
înlăcrimând, prin cețuri, obraji de Sburător.

Ce frunză sunt, iubito, cum mă usucă timpul,
acest secret tomnatic e un verdict firesc,
în mine rod emoții şi urlă anotimpul,
iar, uneori, spre seară, incertitudini cresc.

E loc pentru descântec. Pentru proteste, glume,
dureri, renaşteri, intrigi, delațiuni şi bal,
mirări, scenarii fade, eventual o lume
tihnită, vindecată şi smulsă din spital.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru