Probabil prea târziu ori prea devreme,
Paradoxale stări, de la o vreme,
Plusând la cacealma, râzând cu lacrimi,
Încă o fentă printre-atâtea patimi,
Încă un fum printre atâtea fumuri,
Un drum săpat în carnea altor drumuri
Cu mâinile, cu ochii sau cu gândul,
Pierzându-l, rătăcindu-l, căutându-l.

Orbecăiri, retrageri, subterfugii,
Pe-o lamă de cuțit visând refugii
Unde să-ți laşi nesomnul s-ațipească,
Unde să laşi speranțele să crească,
Departe de mulțimi, de ştiri pe surse,
Fără să contabilizezi minute scurse,
O evadare lungă cât o viață,
Fără surâsul acru de paiață…

Probabil sunt prea multe amănunte,
În fața noastră s-a proptit un munte,
În spate ni se cântă de pahar,
Iar noaptea are glas de lăutar,
Miroase-a frig, a fum, a mere coapte,
Îmbată-mă şi leagă-mă cu şoapte,
Să-mi spui ceva vulgar, să fierbem vin,
În mine-i răzvrătire şi e chin.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru