Hanul

– Să petrecem, să fie veselie, între vise e loc întotdeauna pentru bucurii diversificate! Noroc!
Motanul Albastru duce halba la gură şi o dă pe gât sub privirile mele. Apoi o trânteşte pe masă şi mă priveşte triumfător. Sunt uimit şi nu sunt. Evenimentele contradictorii fac casă bună cu absurdul unor situații precum aceasta. Un motan albastru bea bere, şi-a cocoțat lăbuțele pe masă, fără jenă, etalându-şi bascheții, trage cu ochiul către o masă alăturată unde două Rătăcitoare par pe jumătate adormite şi îmi face semn să beau. Iepurele, aşezat vis-à-vis de motan, a cerut suc de morcovi. Este singura pată de normalitate din decor, asta dacă treci cu vederea bretelele portocalii şi pipa pe care a aprins-o tacticos, cu doar câteva minute mai devreme. Pufăie şi îl priveşte pieziş pe motan.
– Ai putea să-ți cobori lăboanțele de pe masă, Motanule, teribilismul acesta găunos şi dăunător ne terfeleşte imaginea. Suntem împreună, totuşi, încearcă să-ți reaminteşti dacă ai avut sau nu şapte ani de-acasă…
Motanul Albastru dă ochii peste cap.
– Am fost mulți frați, mama nu avea timp pentru toți. Ne-am descurcat aşa cum am putut. N-am trăit în puf ca alții.
Mă priveşte lung.
– Ce zici de Rătăcitoarele alea două? Le-aş trimite o şampanie – din partea noastră, înțelegi ce vreau să spun? -, însă aici se serveşte doar bere şi suc de morcovi. Curios, nu?
– Nu mă mir.
– Ai rămas cu gândurile pe plaja aceea… Bineînțeles, eşti un sentimental incurabil. Castele de nisip, declarații de dragoste, focuri pe plajă, versuri… Voi, oamenii, aveți o pasiune pentru astfel de efecte speciale. Eu sunt direct, acționez instinctiv.
Iepurele trimite fumul către Motan.
– Eşti doar un personaj lamentabil cu apucături reprobabile.
– Iar tu eşti un amărât de Urechilă cu pretenții de fals lord.
– Habar n-ai ce înseamnă eleganța, atât ca limbaj, cât şi din punct de vedere vestimentar. Ar trebui să-mi mulțumeşti public pentru gradul ridicat de toleranță.
– Mai ai frați pe-acasă, Iepurilă? Ți-au murit lăudătorii. Dai o bere?
– Dau şi mai multe, de-abia aştept să văd cum te faci de râs. Ridicolule!
– Aiuritule! Ai putea procura tutun de calitate. Dar eşti zgârcit ca nimeni altul şi preferi să pufăi marfă ieftină.
Încăperea e dreptunghiulară şi are tavanul de lemn, susținut de stâlpi masivi, afumați. Ferestrele mici oferă pătrate de lumină cețoasă, lumânările pe trei sferturi topite încearcă să țină piept înserării. Ce timp-netimp, îmi spun, ce puzzle nefiresc… 
Un hangiu burtos – se putea altfel? – aşază pe masă încă două halbe. Motanul Albastru înghite în sec, Iepurele face semn că nu mai doreşte suc de morcovi, iar una dintre Rătăcitoare începe să murmure un cântec care seamănă mai mult cu o tânguire.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru

atunci

dorim să rupem gura târgului
aceasta este doar o ipoteză deşănțată
disimulată într-un pahar cu vin dubios
prelinsă pe strunele unei viori necântate
stradivarius ar spune unii îmbuibați de clişee
scursă pe lângă trotuarele agasate de paşi
vinovată de însăşi vinovăția ei cameleonică
serios?
exagerăm cu bună ştiință
bla bla bla
tropăind ca la o aliniere cazonă
la stânga la dreapta
fantoşe identificate prin cod numeric personal
totuşi există apus există răsărit
există chiar şi târgul acela
expresia aceea 

venea un zvon strecurat pe sub orizontul de sticlă
până şi sintagmele se revoltă uneori
tu mă priveai ca pe o înduioşare materializată
eu râdeam de gânditorii țintuiți pe soclu fără voia lor
târgul atârna în balcoane plictiseli colorate

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru