Între luminiţa de la capătul tunelului şi luminiţele din Piaţa Victoriei

Un discurs prezidenţial agasant-ironic, o reacţie de copil râzgâiat a PSD-ului. Aici ne situăm, cu sau fără marja de manevră despre care vorbea Herr Ghinion. Parafrazându-l, aş spune că acesta este ghinionul nostru – ambele tabere politice sunt convinse că pot scoate ţara din criză, că pot înşuruba un bec fără să rotească şi scaunul, că ne pot da promisiuni cu linguriţa, eventual bătându-ne şi pe spate pentru a râgâi corespunzător.

Oamenii politici construiesc – nu de azi, nu de ieri –un decor din piese lego în care, din când în când, dau cu piciorul. Apoi îşi iau jucăriile şi pleacă, palmând şi câte o ţigară pe la colţuri, în vreme ce aceia rămaşi la locul de joacă aplaudă şi se felicită reciproc pentru încă o realizare siropoasă.

A devenit redundantă referirea la Caragiale. Noaptea furtunoasă, scrisorile pierdute, genunchii lui Rică Venturiano, multiplicarea lui Agamiţă Dandanache, discuţiile fără cap şi coadă, piruetele à la Ghiţă Pristanda – zâmbim, însă nu este zâmbetul nostru. Unii sunt de părere că Herr Ghinion a rânjit de la o tribună unde trăieşte senzaţia că are numai proşti în faţă. Fără a spune ceva esenţial, ofuscându-se şi ofuscându-ne. Că a fost părtinitor, nu mediator. Că habar nu are de Constituţie. Alţii îl ridică în slăvi, îi scutură scamele de pe costum, îl îndeamnă să lupte, să dea la oase, să-şi pună adversarii pe coji de nucă. Trage-le-o, herr Iohannis!

Totuşi, ţara stă. Impasul este evident. Blocajul costă. Este propus un referendum pentru a contabiliza praful de pe tobă şi pentru a mai cheltui miliarde. Împachetăm fum. Mâzgălim pancarte – la capitolul acesta suntem inspiraţi. Şi de o parte, şi de cealaltă.

Drumul acesta nu duce nicăieri. Şi, ajungând pentru a n-a oară la această concluzie, ne dorim să fim rupţi de o astfel de realitate socială şi politică. Nu putem. Ne trezim în plin coşmar şi urlăm către o lună indiferentă. Între luminiţa de la capătul tunelului şi luminiţele din Piaţa Victoriei nu se află decât eşecul indiscutabil.

♣ Cristian Lisandru

lumini-piata-feb-17

sursa foto – revista22.ro

12 gânduri despre “Între luminiţa de la capătul tunelului şi luminiţele din Piaţa Victoriei

  1. In prima duminica a protestelor eram la munca schimbul 2 (zona Piata Romana). Am urmarit cu colega mea cum o mare de oameni merg spre Victoriei la 2 pasi de noi. Urmatoarea duminica acelasi schimb doi cu aceeasi colega oameni si mai multi. In dimineata zilei respective la 8 provincia mi-a dat trezirea-locuiesc pe Calea Victoriei, la etajul 7-oamenii isi strigau supararea.
    Fiind lume multa, in jurul orei 17, economica a dat interdictia la vanzarea alcoolului, magazinul fiind pe traseul manifestantilor. Colega mea, cu 10 ani mai tanara ca mine, s-a speriat de amploarea lucrurilor si s-a gandit ca turnura lucrurilor ar putea-o lua urat. I-am zis ca urate au fost si lucrurile in ’89, pe cand aveam 7 ani iar blocurile dun jurul casei mele inca poarta gaurile gloantelor de atunci desi reabilitarea trebuia de mult facuta-bulinele troneaza la intrare.
    Ideea este ca am renuntat sa ma mai uit la stiri si sa mai merg la vot cu mici exceptii. Poate o idee proasta sa nu ma mai duc la vot-observ ca cine ajunge sus, face pentru cei de sus si mai putin pentru cei de jos. Oare acesti oameni vor reusi ceva?

    Apreciat de 1 persoană

    1. Eu îmi rezerv dreptul de a fi sceptic. Au trecut mulți ani de la evenimentele din 89 (am fost exagerat de optimist atunci) şi, cu mici excepții, nu s-a realizat ceva notabil. Pasiune nebună, demnă de o cauză mai bună. Şi o „mare lehamite”. Se va schimba ceva, pe ici, pe colo, dar nu esențial. Sper ca realitatea viitorului (cât mai) apropiat să mă contrazică.

      Apreciat de 1 persoană

      1. Sincera sa fiu, povesti din alte vremuri am auzit de la ai mei, eu observ ca incep sa povestesc la altii din ce-am prins eu. Nu ma face sa ma simt batrana, dar imi da o stare urata-o tara in care viitorul nu sunt bine, dar nici prezentul nu-mi da o stare alta decat de neincredere si nesiguranta, neincrederea adunata in atatia ani.

        Apreciat de 1 persoană

    1. Cele două şatre – bine punctat – ne mănâncă zilele, după cum se spune prin popor… Îmi aduc aminte de replica lui Horaţiu Mălăiele din „Secretul lui Nemesis” (sper să nu mă înşel) – „De ce mă prigoneşti”? Asta ar trebui să-i întrebăm pe politicienii noştri… 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    1. România tot dă teste, tot trece prin încercări grele, tot are examene de dat – în faţa unora, în relaţia cu alţii, în relaţia cu sine. Şi tot nu e bine, Petru, din păcate. Poate – şi spunem mereu aşa – vor veni şi vremuri mai bune. Mai sigure, cu lideri serioşi, puşi pe treabă… Gânduri bune îţi trimit şi eu! 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  2. Da. M-am abținut de la comentarii zilele astea, de fapt sunt doar o persoană virtuală și nu datorez prea mult faptului divers de zi cu zi.
    Dar trebuie zis că sunt puține lucruri în istoria recentă care să miroasă mai clar a rahat din toate unghiurile.

    Apreciază

    1. Ai mare dreptate. Chiar din toate unghiurile. 🙂 Şi îmi cer scuze fiindcă am răspuns aşa de târziu, însă comentariul tău a ajuns, din păcate, în spam (iar acolo verific foarte rar). L-am scos de-acolo, sper să nu mai apară astfel de erori ale online-ului. Suntem contemporanii unei conjuncturi politice abjecte.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s