– N-ai un descântec şi pentru dragoste?
Motanul Albastru mă priveşte lung şi îmi este teamă că îl dezamăgesc definitiv, mai ales că i-am aflat opinia referitoare la sentimentele care subjugă oamenii şi îi obligă să se comporte lamentabil.
– Ar trebui să îți spunem Îndrăgostitul, nu Căutătorul. Aveți voi, oamenii, o obsesie legată de dragostea asta.
Pufneşte. Alături de el, Iepurele pare mai puțin nemulțumit de subiect. Iar replica sa nu se lasă aşteptată.
– Cei care nu pot iubi au prostul obicei de a-i lua peste picior pe ceilalți. Totul vine din frustrarea îndelung reprimată.
Motanul Albastru îşi pune coiful de hârtie pe-o sprânceană, semn că nu are de gând să tolereze intervenția Iepurelui.
– Şi, mă rog, cum de m-ai plasat pe mine în categoria frustraților? Ai vreo dovadă în acest sens?
– Nu văd ce motăniță credulă te-ar suporta…
– Ai tupeu, Iepure!
Mă aşez între ei, căutând să evit încă din fază incipientă conflictul care pluteşte în aer.
– Am plecat de la descântec, totuşi, n-aş vrea să vă luați la pumni.
Iepurele face un gest din care reise că oricum nu ar avea un partener demn de a fi luat în seamă, Motanul Albastru umflă pieptul şi apoi oftează de parcă tocmai i-ar fi făcut adversarului o mare favoare.
– Noroc că nu răspund la provocări. Descântecul, domnule, este pentru Rătăcitori. Îi trimite înapoi în vis. La momentul potrivit s-ar putea – insist asupra ideii, s-ar putea, nimic nu este sigur – să intri în posesia conținutului său. Deosebit de interesant, te asigur.
– De ce nu există un descântec pentru un drum către realitate? Fără ocolişuri…
– Fiecare trebuie să ajungă în realitate prin propriile puteri. Mergând din vis în vis şi prin lumea dintre vise, rătăcindu-se, lăsându-se ajutat de mine şi – nu-mi place, însă trebuie să o spun – de acest Iepure enervant.
– Şi cât durează asta?
– Timpul nu este relevant. Aici avem timp berechet. Nu te simți mai bine fără a fi obligat să îți coordonezi temporal orice activitate?
– Nici nu mi-am dat seama de asta până acum. Şi cum se întâmplă atunci când se întâmplă? Se deschide o uşă dinspre Lumea dintre Vise către Realitate? Se aprinde o lumină orbitoare, tună, fulgeră?
– Trec peste accentele ironice, azi sunt în toane bune. Uneori e de ajuns să treci pe sub o frunză de ferigă uriaşă şi sa te trezeşti la tine în cartier, în zgomot de claxoane. Eu, în locul tău, nici nu m-aş mai întoarce acolo… Smog, griji, facturi, mişcări de stradă, teorii ale conspirației, stratul de ozon, suprapopulare, epidemii, experimente. Suntem la curent, deținem informații. Cum de mai aveți chef de dragoste?
Iepurele se face că n-a auzit nimic. Motanul Albastru începe să fluiere. Mergem în şir indian pe malul unui pârâu cristalin – e jucăuş, evident, există clişee şi în Lumea dintre Vise -, iar deasupra noastră se rotesc păsări nenumărate. Privindu-le, amețesc…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru