întâmplarea, pata de vin rămasă pe masă în urma petrecerii, paharul spart, noaptea luată de la capăt, atunci când cad pleoape, ca o cortină, peste amintiri din cel mai apropiat viitor, descătuşarea unor trăiri către care te îndreptai cu gândul doar atunci cănd erai singură cu dorințele tale şi, atentă să nu se deschidă uşa, îți mângâiai fantezii aşa-zis interzise (fiindcă semnul aceasta – interzis – e doar o slăbiciune indusă de cei mai slabi dintre slabi, acei impotenți tributari frustrărilor cotidiene şi, mai ales, nocturne), frigurile acelea, pielea de găină, tremurul, temperatura crescândă, fluturii – din stomac sau cei pe care îi vedeai cu ochii închişi, cu sfârcurile întărite, gemând auzită numai de tine? – cu aripi multicolore, răsfirând universuri miniaturale abstracte, absolutul, jena, ruşinea, echivocul, nerăbdarea, spaima, boala, viața, iluzia, bărbatul, tortura, plăcerea, resemnarea, aşteptarea, cearşaful mototolit, muşcătura, buzele sângerii – sângerând?-, orgasmul, coşmarul, degetele umede, ruşinea, bucuria, împlinirea, murmurul ploii, țipând, suspinând, oftând…
♣ Cristian Lisandru
sursa foto – goodfon.ru
… și lista rămâne deschisă, fiecare adăugând în gândul lui ce crede că ar putea fi. Eu zic să fii vesel și săptămâna asta, Cristian! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Exact, Petru, fiecare poate adăuga tot ceea ce simte. Iubire să fie şi sufletele-pereche fi-vor fericite, spre desfătare comună.
O zi cât mai frumoasă îţi doresc! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană