De-ale chefliilor – “Bărbatul meu nu este mort”

– Bărbatul meu nu este moooort, ci el se luptă cot la cooooot, bărbatul meu nu este mort, ci el se luptă cot la cot pe frontierăăăăăăăăăăă!
Gore, Sandu Şpriţ şi Gicu au mutat o masă de plastic la soare şi, întinzându-şi picioarele, ascultă muzică lăutărească pe terasa cârciumii, îndeletnicindu-se – ca la cârciumă, fireşte – cu degustarea licorilor preferate. Gicu şi Gore au halbele în faţă, iar Sandu – eu nu mă sucesc, toată viaţa merg în aceeaşi direcţie, n-o dau cotită! – degustă Tămâioasa Românească. Între două sorbituri cântă melodia care răsună din boxele stabilimentului.
Bărbatul meu când a plecaaaat, cu doi copii el m-a lăsaaaaat, bărbatul meu când a plecat cu doi copii el m-a lăsat şi-o avuţieeeeeeeeee! Bună de tot e melodia asta, fraţilor, nu mă mai satur de ea.
– E adâncă precum groapa aia a marianelor, nimeni n-a ajuns până pe fundul ei, intervine Gicu. Ce vrei, Sandule, vreme de război, bărbaţii pleacă la luptă spre a apăra glia străbună, femeile rămân să aibă grijă de gospodărie. Legea firii… Există dezavantaje şi pentru bărbaţi. Puţine, ce e drept, dar există. Femeia e mai tracasată, trebuie să recunoaştem. Că beţivi suntem – pardon, consumatori –, însă misogini nu.
– Ne-am născut în vremuri norocoase, surâde Gore, n-a fost nevoie să ne luptăm corp la corp pe frontieră. În armată mi-era frică să pun baioneta la armă, să mor eu! Şi mereu adormeam în post. Milităria nu e pentru oricine. Acum s-a schimbat tehnologia, a avansat cu viteza vântului turbat, ca să zic aşa, trece satelitul pe deasupra, te survolează, dă coordonatele la statul major, ăia trimit avioanele, avioanele lansează rachetele aer-sol, cu cine dracului să te mai lupţi corp la corp şi cot la cot? Cu umbra? Nu mai ţine cum ţinea, altfel stă treaba cu arta războiului. Da, atunci era lupta onorabilă, eroii erau respectaţi, exista ceva fair-play…
– Evident, îi ţine Gicu isonul, ăia eroi, jos pălăria! Cu pieptul dezgolit în faţa duşmanului, nu în spatele tastaturii, în vreun buncăr unde n-ajunge proiectilul. Rahat, nici războiul nu mai e ce-a fost. Zici că se joacă unii pe calculator. Drone şi altele asemenea. Sefeuri…
Bărbatul meu când va veniiiiiiiii cu trei copii mă va găsiiiiii, bărbatul me când va veni cu trei copii mă va găsi şi-o ruinare…
– Sandule, eşti în voce de privighetoare, îi faci concurenţă lui Lătăreţu ăsta… Voi şi cu Zavaidoc.

– Viaţa-i scurtă şi subţire ca aţa… Cânt ca să mi se bucure sufletul. Am ieşit din iarnă, a dat frunza…
– Iar o dai în filozofie. Ai o plăcere permanentă, ne iei de la lăutărească şi ne duci în filozofie. La frecat ridichea. Merge filozofia cu berea?
– Merge, filozofii sunt şi ei oameni, două urechi, un nas, o gură. Dragă Gore, viaţa trebuie trăită, indiferent dacă e război sau pace.
Gicu mustăceşte:
Război şi pace. A scris-o Dostoievski, ăl mai mare scriitor de la ruşi.
– Părerea ta… A scris-o Tolstoi!
– Părerea mea şi mi-o respect. Mă rog, contează cartea, nimeni nu e perfect. Adică ai tu ceva cu rusul? N-a făcut el cultură la greu, n-a făcut el balet, n-a făcut el hochei de nu-i stătea nimeni în faţă, n-a făcut el păpuşile alea de lemn, alea de le deşurubezi, le scoţi şi nu se mai termină?
– Te cam dai în stambă, lasă că nu le-a făcut rusul pe toate, că nu e buricul planetei. O fi inventat rusul şi polii pământului? Sau lumina mişcătoare de la xerox? Cu ăştia care scriu cărţi n-am nimic, bravo lor, am ceva doar cu ăia care fac politică de expansiune. În loc de doi el vede treeeeei, în ochii lui apar scânteeeeei, în loc de doi el vede trei, în ochii lui apar scântei, nimic nu ziceeeeeeee…
Gicu îi face semn lui Gore:
– Probleme conjugale cântate, asta este explicaţia plauzibilă. Sandule, de expansiune zici? Păi de ce le cântăm, domnule, în strună, de ce? De ce nu le zicem stop? De ce nu le tragem Siberia de sub picioare? Nu vă mai uitaţi lung la mine, glumeam şi eu… Cu Siberia e mai dificil, dar era doar un exemplu, nimic mai mult.
Războiu-i mare peste noooooi, iar voi, femei făr` de nevoooooi…
– Sandule, n-a zis ăla din cântec că bărbatul a văzut trei copii în loc de doi şi a tăcut? Părea înţelegător. Sau era siderat? Acum ce face, s-a dezmeticit şi începe scandalul? O ia la pumni de faţă cu puradeii? O tăvăleşte?
Războiu-i mare peste noi, iar voi, femei făr` de nevoi trăiţi cu alţiiiiiiiiiiiii….
– Asta-i viaţa aia scurtă despre care vorbeai mai devreme, rosteşte Gore meditativ, rămâne femeia singură, noaptea e lungă, bărbatul la răzbel, poate vine cu picioarele înainte şi cu mâinile pe piept, mi-e frică, mi-e frică să dorm singurică, era o melodie de-o cântau puştoaicele. Se nimereşte vreun călător ostenit, îl bagă femeia în casă, îl pune la masă, îl omeneşte, ăsta e şmecher, vrea mai mult, o păcăleşte. Se întâmplă, nu trebuie să facem o tragedie din asta. Bărbaţii de pe front fac şi ei destule nefăcute. Ca să nu spun mai mult.
Sandu goleşte paharul dintr-o sorbitură şi îl fixează pe Gore cu privirea:
– Vrei să fii obiectiv, te respect pentru asta, însă nu merge exemplul muzical. Melodii de-o vară, numai tu îţi mai aduci aminte de ele. Mi-e frică să dorm singurică – invitaţie la dezmăţ de la vârste fragede. Inocenţa unde e? Dar melodia de răsună acum e nemuritoare, Gore, nemuritoare. Mai bine cere încă două halbe pentru voi, eu fac cinste. Când aud această cântare mor cu zile şi-mi pare rău că nu întineresc. Îmi place, domnule, îmi place, nu mă mai satur de ea.
Gicu aprobă fără rezerve:
– E de succes lăutăresc. Are scenariu, acţiune, suspans. Incontestabil. Păcat că la final o dă afară din casă pe amărâta aia, n-a iertat-o. Canci happy-end. Dar mai bine fără războaie, după cum spuneam, şi-aşa noi stăm relativ prost la capitolul armată şi aşteptăm să ne acopere alţii cu scutul. Să ne mai pregătim şi noi, să ne mai antrenăm, să mai ieşim la instrucţie prin văi şi defileuri. Nu doar la cârciumă, sunt pline cârciumile de eroi care pleacă pe trei cărări. Sandule, dacă ajungi pe la bar roagă-l pe patron s-o bage şi pe-aia cu I-auzi ploaia-n jaluzele, asculţi, râzi şi bei de stingi. E frumos cu lăutarii la ureche, dar numai în vremuri de pace…

♣ Cristian Lisandru

17 gânduri despre “De-ale chefliilor – “Bărbatul meu nu este mort”

  1. firdeiarbainbataiavantului

    Înţeleg că postarea e mai veche, aşa că mie nu prea mi-a mai rămas mare lucru de zis, decât că m-a amuzat teribil conversaţia şi mi-a plăcut teribil felul în care ai redat atmosfera în care se produc cu înţelepciune chefliii.

    Apreciat de 1 persoană

  2. …da, din nou ca pe vremuri cu veselie in jurul paharelor…prietenii nostri care ma binedispun intotdeauna…a fost o surpriza …noroc cu tine Cristi ca ma trimiti la textele cele mai bune. poate anul ce vine te voi urmari pas cu pas asa cum o faceam acum multi ani. il iubesc pe Horica la fel ca pe baiatul meu, are un rol deosebit in nebunia vietii mele. daca voi sunteti prietenii mei virtuali, si de asta sunt sigura, va doresc de pe acum un sincer LA MULTI ANI!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ştefan Iordache spunea :
    ” la cârciumă se dezleagă limbile şi ies la iveală caracterele. ”
    Foarte bine au punctat fiecare fraza si propozitie, personajele din povestire si toata actiunea de la carciuma un adevar de necontestat al romanasilor nostri. La carciuma e mai bine si mai cu folos decat in armata sau la munca, ha, ha, ha. Imi amintesc cum soldatii le scoteau noroiul din casa iar ei se lamentau la carciuma de vitregia vremii…..

    Apreciat de 1 persoană

  4. Chelfiu cu normă întreagă trebuia să mă fac! Era trai pe vătrai, cu muzică la ureche, pahare fără număr și filosofii fără capăt. Da’ tot îi bine și din când în când, cum a fost astăzi p-aci, pă la tine! 🙂
    Sus paharul și multă sănătate, Cristian!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Scuze, Petru, am pierdut din vedere tocmai comentariul tău, ceea ce nu poate decât să mă pună pe gânduri, mi-o fi plecat mintea pe urmele lăutarilor. 🙂 Am fost furat de melodii şi de Tămâioasa Românească. Sus paharul, precum zici, sănătate îţi doresc şi eu! 🙂

      Apreciază

    1. O, da, filosofii din jurul meselor încărcate cu sticle – pe jumătate pline, pe jumătate goale, depinde de perspectivă ☺ – au tot timpul ceva de mărunțit. Şi, cum se spune, pofta vine mâncând. Poate că filosofia vine bând. Să ne scuze adevărații filosofi. ☺ Dar nici ei nu rămân indiferenți în fața lăutarilor.

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s