Cătunul este ascuns pe fundul unei văi străbătute, şerpeşte, de un râu în apele căruia copiii pândesc păstrăvii pentru a-i prinde cu mâinile goale. Râsetele şi chiotele lor se înalță dincolo de vârfurile brazilor înfipți în versanții impetuoşi, ajungând – ca semne ale unei existențe încă lipsite de grijile zilei de mâine – până pe culmile înzăpezite, acolo unde doar păsările împung norii cu vârfurile aripilor, ascultându-şi instinctele, fără să amețească.
Ochelaristul aleargă de colo-colo, studiind flora locurilor şi extaziindu-se în fața fiecărei noi descoperiri, iar Motanul Albastru, atunci când îi surprinde privirea, îi arată printr-un semn sugestiv că e cu ochii pe el. Apoi, înregistrând reproşurile mele incipiente, pufneşte şi dă de înțeles că nu m-am învățat minte.
Iepurele umblă țanțoş, fiind convins că nimeni nu atentează la poziția de lider al grupului. Miroase a lemn, a verde crud, a linişte şi a siguranță, chiar dacă ultima parte a gândurilor mele poate părea neverosimilă.
– Îți place?
Întrebarea Iepurelui mă face să zâmbesc.
– Idilic. Îmi aduce aminte de un sat al copilăriei, numai că aşezarea despre care vorbesc era răsfirată pe dealuri, printre livezi de meri şi pruni.
Ochelaristul, apărut dintr-o dată lângă mine, mă strânge de cot:
– Ştiați că merele conțin multe vitamine şi sunt o sursă importantă de oligoelemente şi minerale? Nici nu răceşti dacă mănânci constant mere, ajută imunitatea. Suplimentar, curăță organismul de toxine. Merele coapte vin de hac tusei. Am citit că este benefică şi infuzia din frunze de măr. Vă pot vorbi şi despre prune, dacă doriți… Cum stați cu tensiunea arterială?
– Ia nu te mai băga în seamă, tocilarule! Vezi că n-am uitat faza perversă cu acadeaua.
– Lasă copilul să vorbească, Motanule, ai mâncat vreodată mere coapte? Ai simțit mirosul acela fenomenal?
Ochelaristul râde şi se pierde printre tufişuri. Iepurele îmi aplaudă intervenția, spre exasperarea Motanului.
– Aş vrea să văd pisica aia zurlie care să ronțăie mere coapte. Aş hăpăi un pestişor, sincer să fiu. Țâncii aceia de lângă râu ne pot ajuta cu oareşce de-ale gurii sau ne va citi Ochelaristul din cartea de bucate şi vom înghiți în sec? Adulmec o alianță împotriva mea, tocmai împotriva mea, singurul cu capul pe umeri.
O pală de vânt îi zboară coiful de hârtie. Ochelaristul aleargă după el, Iepurele râde şi se bate cu lăbuțele pe burtă, eu îi țin isonul, Motanul Albastru ne priveşte siderat.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru