Cum sângerează acest apus,
poate că orizontul
– lamă de cuțit înfăşurată în cețuri perfide –
a crestat norii fără milă…

Atunci am plâns amândoi,
mergând pe urmele apusului rănit
până la uşa întredeschisă a unei alte nopți.

Nu s-a auzit niciun vaiet,
fiindcă apusul ştie să sufere în tăcere,
fără îndoială…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru