La un moment dat, prin fumul gros care putea fi disecat folosind setul de cuţite – cum se spune din vremuri imemoriale, antice şi de demult, vorba unui amic marinar care a băut într-o seară un butoiaş de rom şi apoi s-a aruncat peste bord, în căutarea fericirii subacvatice; n-a mai revenit, aşa că nu v-aş putea spune dacă a găsit-o sau nu –, s-a apropiat de masa noastră o tipesă planturoasă în care pulsa viaţa pe fiecare milimetru pătrat. Purta cu graţie maximă şi deloc artificială o rochie neagră, cu despicătură apreciabilă pe coapsa dreaptă, te-ai fi aruncat orbeşte în veul ăla, fără regrete, îşi lăsase umerii de Afrodită pofticioasă la vedere şi ne delecta cu un decolteau în care puteai să anticipezi viaţa la superlativ. Cred că Marin Sorescu a spus ceva referitor la viaţa de la pieptul femeii, în „Trei dinţi din faţă”. Sunt băiat citit, acesta este adevărul, autodidact, am chiulit de la şcoală fiindcă avem tot timpul activităţi colaterale din care scoteam banul, iar prezenţa la ore nu era una dintre priorităţile mele.

Tipa despre care vă povestesc acum, ca să mai încălzim atmosfera la foc mic, s-a aşezat în dreptul pictorului ratat, aruncând un ochi peste umărul lui. Aţi văzut desenele animate cu Tom şi Jerry. Motanul acela şmecher –  pica tot timpul de papagal cu blană ca să iasă filfizonul de Jerry prima-ntâi – era mare amator de pisici frumoase şi senzuale. Îi cădea maxilarul la pământ atunci când vedea una, saliva abundent şi-şi aduna ochii de pe jos în făraş. Aşa şi cu pictorul ratat, cum a simţit prezenţa feminină, cum s-a umflat în costum, dacă ar fi avut coadă de fazan ar fi împrăştiat şi jetoanele de pe masă cu ea. Numai că pipiţa, când a văzut ce jale era în faţa lui la capitolul profit, a lăsat să-i picure milă din priviri şi a venit în spatele masculului alpha. Acela fiind eu. Of course, doar v-am spus că mă luase norocul pe după umeri şi nu-mi mai dădea drumul.

Îi simţeam împunsătura sânilor în spate şi mă ardea decolteul în ceafă. Senzaţie plăcută, numai un bărbat o poate înţelege. Sau o lesbiană, mai nou, dar acest subiect nu face obiectul povestirii mele. Sunt conservator, întotdeauna mi-am spus că bărbatul trebuie să mângâie femeia, iar femeia îl duce pe bărbat în cerul cu numărul nouă.

M-am răsucit încet către ea, un pic distant, ca şi cum m-aş fi pregătit să rostesc Bond, James Bond, varianta Brosnan şi am măsurat-o din cap până-n tocurile de doişpe-cinşpe centimetri. Mi-am spus instantaneu că Dumnezeu i-a luat măsura la picioare într-o zi când se simţea tare bine şi a vrut să-şi bată joc de bărbaţi. Dacă asta ar fi fost Eva, nu mai era nevoie de şarpe ca să muşte deşteptul ăla de Adam din mărul cu pricina. Da, picioare lungi, nesfârşite, ţi-ar fi luat o jumătate de noapte să ajungi de la degetul mic la şold şi o gură în care scânteiau orbitor dinţii albi, a invitaţie la sărut ce induce leşin, la lumina lumânărilor, pe blană de urs polar. Nu ştiu de ce mi-a venit atunci ideea cu ursul polar, poate îngheţasem ca un ţurţure stingher şi aşteptam să mă apuce tipesa şi să mă folosească pe post de instrument răcoritor plasat în diverse părţi ale trupului ei extrem de bine proporţionat.

I-am pasat cu graţie câteva jetoane şi a fluturat genele. Erau ca nişte aripi de fluture, dar fâlfâiau cu farmec multiplicat. Fluturii s-ar fi retras umili din zona ei de influenţă, vă dau cuvântul meu. S-a ridicat şi s-a dus către bar unduind din şolduri şi parcă s-a auzit un oftat general în încăpere. Dacă i-aş fi controlat pe toţi bărbaţii prezenţi la locul faptei cu siguranţă că aş fi descoperit puseuri de tensiune, dar ea nu mai avea ochi decât pentru mine. Sau pentru jetoanele mele, că nici eu nu venisem cu pluta la Marsilia. Ajunsesem cu un barcaz nenorocit, ce-i drept, dar se cheamă că eram marinar cu state vechi. Hârşâit. Trecusem prin porturi cum trecuseră alţii pe bulevard, mă bătusem prin taverne ca să văd cum e cafteala între marinari beţi şi avusesem de-a face cu destule amatoare de bărbaţi norocoşi. Te utilizează în diverse feluri, plăcute şi pentru tine şi pentru ele, numai atâta vreme cât nu dai din colţ în colţ atunci când îţi depune chelnerul nota de plată sub priviri.

Revenise cu paharul în mână, comandase şampanie – iar pictorul ratat şi-a slăbit nodul de la cravată, fiindcă nu-i mai primeau plămânii aer în cantitatea necesară – şi s-a aşezat picior peste picior, zâmbind înţelegătoare când am permis Mustăciosului să ia şi el o mână, ca să nu cadă în depresie permanentă. Ziceai că a pupat glezna Cleopatrei înaintea lui Cezar, aşa era de fericit. Adevărul este că mi-a plăcut istoria. Mi-au plăcut mie multe de-a lungul timpului, dar în primul rând am fost îndrăgostit de viaţă. Şi viaţa a fost bună cu mine, în anumite momente, când mi-a dat, mi-a dat, mi-a băgat şi în chiloţi, draga de ea… E drept că a făcut şi pe mofturoasa, mi-a luat şi chiloţii de pe mine, câteodată, dar am privit întotdeauna partea aia plină a paharului. Optimist. Când m-a aruncat mama în lume n-am ţipat, am râs.

În rest, ce s-o mai lungesc, finalul nu e greu de anticipat. Mustăciosul, Pictorul Ratat şi Burtosul au rămas cu buzunarele goale, păşeau către ușă de ziceai că merg după propriile sicrie, le-am dat de-un pachet de Gauloises şi de taxi, fiindcă băiat rău nu sunt, imediat las sufletul să iasă la înaintare.

Eu am năvălit cu tipa într-o cameră de hotel, dogoream amândoi ca sobele-ncinse. V-am spus că avea picioare lungi şi dura o jumătate de noapte pănă să ajungi de la degetul mic la şold. Aşa că, atunci când am atins genunchiul stâng cu buzele, am început să grăbesc mişcarea, se crăpa de ziuă şi rămâneam pe dană, cu ochii înlăcrimaţi, fluturând batista-n vânt…

Iubea cu patimă, fără să scoată un cuvânt, îţi ţiuiau urechile de atâta tăcere în amor. Blană de urs polar n-am avut sub trupuri, dar ea a împrăştiat pe pat cărţile din ultimul pachet de joc al acelei nopţi şi ne-am iubit peste ele cu frenezia celor care gustă viaţa cu linguriţa şi nu se mai satură. Câteva cărţi au alcătuit un full de aşi cu popi în coadă…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru