Gondolierii unei Veneţii fără apă (ipoteză poetică)

Suntem gondolieri fără gondolă,
Nădăjduind iubiri răvăşitoare,
În noi cresc patimi ademenitoare
Şi-acorduri cu parfum de barcarolă.

Regretele sunt diversificate,
Iar vocea ne-am pierdut-o, de o vreme,
Nu sunt manageri care să ne cheme
Spre-a profita de vâslele uscate.

Purtăm în suflet dorul de plutire
Şi chiar plutim oniric, câteodată,
Recuperând o barcă scufundată
Din apele rămase-n amintire.

E-un drum uscat spre altă meserie,
Ca suveniruri, de-am putea, ne-am vinde,
Şi ce melancolie ne cuprinde
Atunci când despre noi se mai şi scrie.

Ne vom reprofila, o cere viaţa,
Vom pune roţi gondolelor, probabil,
Destin secat, arid, irefutabil,
Aşa precum obligă, astăzi, piaţa.

Suntem gondolieri fără gondolă,
Nădăjduind iubiri răvăşitoare,
În noi cresc patimi ademenitoare
Şi-acorduri cu parfum de barcarolă.

Cristian Lisandru (14 iulie 2017)

sursa foto – goodfon.ru


8 gânduri despre “Gondolierii unei Veneţii fără apă (ipoteză poetică)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s