… ochii văd, inima cere, conştiința nu şi nu, dar mai avem conştiință?, întreb şi eu, nu dau cu parul, nu bag bățul prin gard, conştiința s-a rătăcit, săraca, umblă brambura, e homeless, cum se spune acum, nici baricade nu mai ridicăm, e mai simplu să ridicăm din umeri şi să tragem mâța de coadă, s-a plictisit lumea, s-a plictisit de revoluții, de marile defilări, de monumentalele şantiere, de victorii care se transformă în înfrângeri, mai ştie cineva de cincinal?, nu te uita aşa la mine, nu sunt nostalgic, mi-am adus aminte, na, amintirile nu bat la uşă, parcă dumneata nu ştii, amintirile intră țanțoşe ca nişte gospodine cărora le-a crescut cozonacul, dintr-o dată eşti în altă lume, am avut o mândră năbădăioasă în cartierul ăsta, o pândeam pe sub ferestre, scuturat de frigurile amorului, când mă lua în brațe se despleteau toate negurile şi curgeau peste noi, avea ochi de poveste, domnule, a fost odată ca niciodată… 

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru