… ochii văd, inima cere, conştiința nu şi nu, dar mai avem conştiință?, întreb şi eu, nu dau cu parul, nu bag bățul prin gard, conştiința s-a rătăcit, săraca, umblă brambura, e homeless, cum se spune acum, nici baricade nu mai ridicăm, e mai simplu să ridicăm din umeri şi să tragem mâța de coadă, s-a plictisit lumea, s-a plictisit de revoluții, de marile defilări, de monumentalele şantiere, de victorii care se transformă în înfrângeri, mai ştie cineva de cincinal?, nu te uita aşa la mine, nu sunt nostalgic, mi-am adus aminte, na, amintirile nu bat la uşă, parcă dumneata nu ştii, amintirile intră țanțoşe ca nişte gospodine cărora le-a crescut cozonacul, dintr-o dată eşti în altă lume, am avut o mândră năbădăioasă în cartierul ăsta, o pândeam pe sub ferestre, scuturat de frigurile amorului, când mă lua în brațe se despleteau toate negurile şi curgeau peste noi, avea ochi de poveste, domnule, a fost odată ca niciodată…
♣ Cristian Lisandru
sursa foto – goodfon.ru
Tare mult mi-a cerut și mie inima, dar îmi amintesc mai cu drag de acele mândre care au trecut pe lângă mine cu un zâmbet provocator, fără să-mi lase nici măcar un sărut. La fel cum s-a întâmplat cu cele mai mari frumuseți în ale pescuitului. 😉
Salve și urări efervescente, Cristian! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Inima, pârldalnica, nu are niciodată odihnă, iar în multe situații bate mult mai repede ☺☺☺ decât ar trebui. Astfel se adună şi multe amintiri deosebite, nu? Salve, Petru, zi bună îți doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană