Unul către altul

Iubita mea, mi-e dor nebun de tine,
Ca şi cum ne-ar fi despărţit o moarte,
Ca şi cum eu aş fi în altă parte
Şi-o lume subterană m-ar reţine.

Te văd acum cu ochii mari ai minţii,
Îmi eşti inconfundabilă, desigur,
Dar mă împleticesc pe drum, nesigur,
În timp ce trag de viaţa mea cu dinţii.

Şi ce cumplită continuitate
Ne-aruncă, veşnic, dintr-un mal în altul,
În mine ţipă, insensibil, şpaltul,
Şi mă consum în ubicuitate.

Ajută-mă să fiu metamorfoză,
Să ies din propriul trup, ca o nălucă,
Îmi fac cuţit din dorul meu de ducă,
Tăindu-mi drumuri prin anamorfoză.

Nu îmi mai simt nici pulsul, de o vreme,
În urma mea se cern elucubraţii,
Conflicte, amănunte, declaraţii,
Frânturi de viaţă dusă la extreme.

Iubita mea, mi-e dor nebun de tine,
Ca şi cum ne-ar fi despărţit o moarte,
Ca şi cum eu aş fi în altă parte
Şi-o lume subterană m-ar reţine.

♣ Cristian Lisandru (2011)

sursa foto – goodfon.ru


12 gânduri despre “Unul către altul

  1. Fratioare …onorate concitadin , daca acea jumatate a sufletului dumitale , daca acel ” suflet pereche ” nu venereaza si pamantul pe care-l calci dupa citirea acestor versuri atunci : ” FERI IN LATURI , E DALLILA ” !!! O saptamana plina de impliniri va doresc amandoura caci , traiti unul prin celalalt si , dupa cum spun versurile dumitale UNUL PENTRU CELALALT ! P.S . Dar la un …urmas/urmasa , v-ati gandit pentru viitor ? Sincer asi fi al dracului de curios , cum vor suna versurile dumitale scrise pentru o viitoare EA ce va fi fara indoiala , mult mai pretioasa pentru dumneata cel putin , decat ….. actuala EA .

    Apreciat de 1 persoană

    1. Ce să spun, domnule Marian, sunt peste măsură de bucuros fiindcă această poezie a stârnit o astfel de reacție din partea dumneavoastră. Şi vă mulțumesc. Atât pentru lectură, cât şi pentru comentariu. ☺
      Vă transmitem şi noi numai gânduri bune, fie-vă fiecare zi frumoasă şi plină de bucurii alături de cei dragi. 🙋☺

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s