Îl dezlegă şi-i strigă să se ducă:
– Du-te, Moşule, du-te unde vezi tu cu ochii, că eu plec de-aci. Du-te, te-oi descurca tu cumva. Hai, pleacă!
Poarta era deschisă, însă câinele nu fugi. Se aşeză pe burtă, privindu-l întrebător, cu ochi apoşi şi miraţi. I se păru că ochii animalului erau plini de lacrimi, aşa că îl mângâie pe cap şi-i spuse din nou să plece, de data asta cu mai multă blândeţe.
– Du-te, Moşule, nu pot să te iau cu mine. Zău că te-aş lua, mă, da` nu mă lasă cu câini în personalul de Bucureşti. Mie-mi dă amendă controloru` şi pe tine te aruncă între şine de-a berbeleacu`. Du-te, găseşte-ţi alt stăpân. Sau umblă liber pe unde vezi cu ochii, ca să nu-ţi mai pună nimeni lanţul la gât…
Şi-i întoarse spatele. Când ieşi din curte lăsă poarta deschisă, gândindu-se că animalul va reuşi să trăiască într-un fel sau altul. De unul singur, din mila cuiva cu suflet, cum ţi-o fi scris şi ţie, Moşule… Eu mă duc prin alte părţi, pe-aci n-am ce să mai fac…
În spatele său, de la gardul din fundul curţii şi până departe, spre pădure, un lan de porumb înfigea vârfurile moi în cerul mângâiat de vălătucii norilor dezmorţiţi. Soarele se pregătea să sfâşie întunericul, opintindu-se şi agăţându-se în vârfurile copacilor, iar zorii de zi aruncau ocheade violete către casele care începeau să clipească prin luminile palide aprinse în ferestre.
Grăbi pasul, auzind răsuflarea sacadată a câinelui. Dar nu întoarse capul. Nu vru să privească nici măcar o singură dată către casa veche cu pereţi jupuiţi de vreme. O lăsa în urmă fără regrete, ca pe o femeie de care vrei să te desparţi cu tot dinadinsul şi nimic nu ţi-ar mai putea întoarce din drum hotărârea luată după atâtea şi atâtea frământări ştiute numai de tine.
Când soarele începu să capete putere, ieşi din sat nevăzut de nimeni şi apucă drumul lung de doi kilometri care ducea la haltă. Amuşinând aerul tare al dimineţii, Moşu’ sărea dintr-o parte în cealaltă, bucurându-se de libertatea nesperată şi prelingându-se în alb şi negru de-a lungul drumului mărginit de buruieni şi de copaci îmbătrâniţi, pe jumătate uscaţi.
*
Peste Moşu’ dăduse printr-o neaşteptată provocare a destinului, aşa cum se întâmplă de foarte multe ori în viaţă atunci când cauţi cu înfrigurare un suflet de om pentru a-ţi fi alături şi descoperi uluit că pornisei fără să ştii pe o cărare greşită care nu ducea către nimeni. Îl cumpărase de la nişte ciobani ursuzi, ghemuiţi sub cojoace, după ce băuse alături de ei câteva ţuici şi aceştia îi spuseseră fără ocolişuri că la stâna lor nu mai era loc pentru alt câine.
– Dacă mata vrei acu’ să-l cumperi şi să te pricopseşti cu un paznic pe lângă casă, noi ţi-l dăm bucuroşi. Pentru stână e firav. Năzuros, lingav, nu se pune nimic pe el. Doar că nu boleşte. Noi avem nevoie de câini zdraveni când dau lupii. Atâta cerem pe el, nu ne tocmim. Vrei sau vrei… O fi pe norocul lui şi-al dumitale, cine ştie?
Rostiseră o sumă. Nici prea mare, dar nici prea mică. Iar ghemotocul cu blană se apropiase de el şi îl privise drept în ochi, ca şi cum ar fi ştiut dinainte că un om urma să vină de niciunde pentru a-l duce într-o lume nouă. Una ferită de lupi, urşi sau alte lighioane ivite de sub poala pădurii spre a-şi lua jertfa de carne.
♣ Cristian Lisandru
In prima parte spuneai despre omul nostru ca : „numărase hârtiile de un milion la lumina unui bec chior şi îşi spusese că erau de ajuns pentru început. ” O singura nedumerire asi avea : este vorba despre milioane vechi….sutele de lei de astazi sau despre milioane adevarate { MILIOANELE DE AZI } caci la tzara , muncind la tzara , ” ba pe la unul , ba pe la altul ” cum facea omul ala { apropo , N-ARE NUME } este de-adreptul IMPOSIBIL sa strangi ….milioane ! Hai , o suta de lei chiar doua trei , mai merge dar MILIOANE ? Si-n plus , cat d e prost sa fi fost ala incat sa-si poata inchipui ca acele sute { sau milioane vechi } ” ai vor fi deajuns pentru inceput ” , mai ales ca , oriunde s-ar fi dus urma sa faca strict ACELASI lucru ca si in satul sau pe care-l parasea . La’s la o parte faptul ca , in satul sau o avea d e bine d e rau pe vaduva aia a lui Ciripoi care , de bine de rau ai mai tinea de cald in noptile reci 😉 . Chiar n-o poti procopsi p áia cu , macar cinci sase oi , sa ramana ala acasa , daca nu de dragul vaduvei , macar d e dragul oilor precum Patru cel scurt ? Nu poti sa te prefaci ca esti Naita Luncean si sa-ncerci figura … poate tzine ?!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nici nu trebuie sa aibă nume, cel puțin deocamdată. Textul e în lucru, perfectibil, multe se pot schimba, mulțumesc pentru atenția acordată, observațiile sunt binevenite şi mă bucură. Gânduri bune şi o zi frumoasă. ☺☺☺
ApreciazăApreciază
Prietene…NU-I DA NICI UN NUME . ESTE INFINIT MAI INTERESANT ASA : ACELA , POATE FI ORICARE DINTRE NOI ! O zi cat mai placuta va urez dumitale si sufletului pereche ce-ti este , sper cat mai multa vreme , alaturi .
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Într-adevăr, ne putem identifica foarte uşor cu respectivul personaj… O zi cât mai frumoasă vă dorim! 👍☺
ApreciazăApreciază
Da , interesanta povestea lu’ Mosu . Pai in situatia asta , cum sa se lipseasca ala de el ? Oricum , se vede ca ceea ce face , face fara tragere de inima …in doru’ lelii ca tot romanul . Parca m-asi mira sa plece prostu’ , oricat ar fi el de satul de traiul de-acasa . Fi destept : bag-o pe fir pe vaduva lu’ Ciripoi si trimite-i dracului pe amandoi la popa din sat sa-i cunune ! Las’ sa munceasca prostu’ , nu doar pentru el ci si pentru nevasta si copii ei caci…chiar nu-mi vine a crede ca , alde Ciripoi n-o fi lasat ceva ” in vatra ” nevestei , inainte de-a ” pleca pe drumul dreptilor ” . Un Nila mai mititel , un Paraschiv mai putin topit de dorul averii….. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să intre în rândul lumii, cum se zice, să fie şi el om la casa lui, gospodar cu „acte în regulă”. ☺👍☺ Şi cu văduvă la aşternut. Deocamdată îl mai lăsăm să umble printre amintiri. Cu Moşu’ şi nu numai.
ApreciazăApreciază
Adu-ti aminte d e Patru care , a luat-o p ‘aia pe care i-o petzise Naita si cu asternuturi iar dupa ceva vreme…a primit si oile ! Te-ai gandit ce nume sa-i dai omului ? Sper , ca nu Patru desii , eu mi-am amintit aproape instantaneu figura aluia { in film Mircea Diaconu } si-am asociat-o , la fel de instantaneu , descrierii succinte facute de dumneata .
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asocieri pot fi făcute permanent, indiferent de subiect sau personaj. Mai ales în ceea ce priveşte subiectele rurale, ăştia suntem, greu să mai inventezi ceva, poate doar, pe ici, pe colo, să pui o altă amprentă.
ApreciazăApreciază
Mulţumesc pentru răbdare şi – nu în ultimul rând – pentru „Un Nilă mai mititel”… 🙂
ApreciazăApreciază
Nu-i vorba de rabdare , imi place pur si simplu !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asta nu poate decât să mă bucure, mai ales că sunteți un cititor avizat şi, mai ales, implicat. Gânduri bune şi o zi frumoasă! ☺
ApreciazăApreciază
Tare mi-aș dori să nu ne despărțim de Moșu… sau măcar să ne reîntâlnim mai încolo cu el. Dar știi tu ce-i mai bine pentru toți, Cristian! 🙂 Îți doresc o săptămână spornică!
ApreciazăApreciază
Va fi alături de noi, cu siguranţă, ar fi păcat să ne părăsească… Mulţumesc pentru vizită şi lectură, Petru, o săptămână rodnică îţi doresc şi eu! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
M-a topit privirea lui Mosu’. Sper intr-un sfarsit fericit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aşa ar trebui să fie, dar vom vedea pe parcurs… ☺ Nu sunt încă aşezate toate detaliile. ☺
ApreciazăApreciază
Am savurat cu plăcere! Mulțumesc mult! Să aveți inspirație și spor!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vă mulțumesc, gânduri bune, spor la scris şi dumneavoastră! ☺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Au atâta suflet!
Noi îi putem părăsi, ei niciodată….
Aștept continuarea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc. Da, prieteni necondiționați. Întotdeauna. ☺
ApreciazăApreciază
Se uita drept in ochii nostri chiar acum! Nu e tocmeală…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
☺☺☺ Chiar aşa…
ApreciazăApreciază
M-a înduioşat Moşu’! Sper să aflăm de bine în „episodul” următor.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Suflet pufos… 🙂 🙂 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane