Tomnatice zvonuri îmi bat în ferestre,
Declin melancolic la capăt de rând,
Te văd scrijelită în semne rupestre
Şi printre fantasme te simt tremurând.

Am fost Don Quijote, am fost scutierul,
Am fost scenaristul trimis în şomaj,
Mi-au fost confiscate şi dorul, şi flerul,
Iar ultima filă am pus-o drept gaj.

Tomnatice gânduri strivesc înserarea,
Pe stradă curg patimi şi trec amăgiri,
Oraşul îşi strigă dezmățul, uitarea,
Nonsensul şi teama de noi prăbuşiri.

Am fost Nostradamus, am fost fără nume,
Cu viața aceasta prin viață treceam,
Apoi mi-am făcut din regrete renume
Şi, insesizabil, regret deveneam.

Tomnatice vise, tomnatică stare,
Vin ploi, neuitato, vin ploi mocăneşti,
Prin mine mai ies amintiri la plimbare,
Chiar tu, câteodată, din coastă îmi creşti.

♣ Cristian Lisandru (septembrie 2017)

sursa foto – goodfon.ru