Dar popa e popă, obraz subţire, se descurcă de când lumea, aşa a fost şi aşa va fi, nu strică tocmai al nostru socoteala rânduielilor bisericeşti ştiute şi neştiute, nu moare el de foame la un loc cu prostimea – pomană, botez, nuntă, ai nevoie de el, fără el nu se cade să faci ceva, aşa e lăsat de la Dumnezeu… N-a stat nici el degeaba, orice s-ar zice, a primenit biserica, şi-a luat maşină nouă, străină, îi e milă s-o scoată din curte, se urcă în ea doar când pleacă în vizită, are două fete la oraş, Dumnezeu n-are timp să stea cu ochii pe el şi pe preoteasă.
Când discuţia ajungea la preoteasă, unii făceau cu ochiul, ca şi cum ar fi ştiut cine ştie ce mari secrete amoroase în legătură cu ea, însă schimbau repede vorba şi luau alte subiecte la puricat, aveau destule, iar pe unele le dezbăteau şi de mai multe ori, fără să se sature.

*

Impiegatul – Vasile Stamatoiu îl chema în acte, îi ziceau Sile doar ăia care-l cunoşteau mai bine şi-şi permiteau să se tragă cu el de şireturi, ăilalţi nu-l scoteau din dom`şef, că era şef în halta lui şi, uneori, umbla încruntat ca unul cu responsabilităţi uriaşe – trăgea dintr-o ţigară şi privea, îngândurat, în lungul liniei, cu şapca dată înspre ceafă. Avea pantalonii mototoliţi în spatele genunchilor, de la statul pe scaun, iar haina era şi ea boţită.
– Bună ziua, dom` şef! Hai că mai e puţin şi vine, zise Axinte, iar Moşu` hămăi scurt, ca şi cum l-ar fi aprobat. Apoi dădu din coadă şi se aşeză la picioarele sale, cu botul pe labe.
– Vine pe dracu`, Axinte, răspunse impiegatul, răsucindu-se pe jumătate, ai rămas cu ochii-n soare, nu mai vine. Voiai să te duci undeva cu personalul? Nu te mai duci, mă, stai acasă. Unde dracului e mai bine ca acasă?
– De ce nu mai vine? Ne-a scos din grafic? îşi permise Axinte un simulacru de glumă.
– A deraiat, de-aia. A sărit de pe şine. Nu e foarte grav, dar a deraiat, m-au anunţat acum şi pe mine, nu se putea să nu m-anunţe. Telefonic. Suntem rupţi, bă, nu mai ajunge trenul la noi până nu repară ăştia şina. Ai venit degeaba. Ce urgenţă aveai? Că doar nu ţi-o fi venit de plimbare cu traista pe umăr şi cu dulăul după tine… N-ai treabă în ogradă? Io nu-mi mai văd capul de treabă, pe onoarea mea, da` trebuie să fiu aici prezent, la program, la datorie, graficele de circulaţie trebuie respectate, dar uite ce se poate întâmpla când îşi bagă dracu` coada.
Ia nu te mai umfla atâta în pene, gândi Axinte, însă tuşi ca şi cum l-ar fi zgâriat ceva pe gât şi o luă mai pe ocolite:
– S-o repara azi? De şina aia zic… S-o repara?
– Sufletu`… Canci. Astea durează, nu e ca şi cum s-ar fi răsturnat căruţa lui Nae în mijlocul uliţei, că mi-a adus, mai devreme, nişte lemne pentru iarnă – mi-a adus, l-am plătit, afacere bună pentru ambele părţi –, nu l-ai întâlnit?
– Ba da. Da` nu mi-a spus nimic, stătea pe capră şi fluiera, m-a văzut că veneam la gară, i-am spus că plec la Bucureşti, nu mi-a zis nimic. Putea să spună şi el nu te mai duce, prostule, că te duci degeaba…
– Nu ştia. M-au anunţat, te-le-fo-nic, acum cinşpe minute. Dacă ştia, ţi-ar fi spus, nu e Nae aşa căpcăun ca alţii, nu ţine veştile importante numai pentru el, nu le vinde pe ţuică. Că unii aşa fac, s-au adaptat, scot profit din orice. Chestiile astea durează, Axinte, se deschide anchetă, se face reconstituire, pe urmă vine cu macaraua, pui vagoanele la loc după ce schimbi şina, dacă s-a stricat le pui pe platformă, ca să le duci la reparat, vine şi procuratura, caz grav. Poate ajunge şi ministrul de la transporturi, mai ştii?
– Ministrul ce să caute prin pustietăţile astea ale noastre?
– Pe mă-sa şi pe tac-su, e ministru, trebuie să fie la faţa locului, să-l vadă lumea cum se implică, cum rezolvă situaţia, cum dă indicaţii ălora de sub el, că e schema mare. Ţine de politică… Axinte, nu v-aţi deşteptat şi voi deloc, mă, tot încuiaţi aţi rămas, mai citiţi presa, mai deschideţi televizoarele alea, că toţi v-aţi luat plasme. De ce le-aţi luat dacă nu vă uitaţi la ele?
– Bine că nu s-a lăsat cu moarte de om, murmură Axinte, apoi aprinse şi el o ţigară.
– A deraiat un marfar, că ăsta trecea înaintea personalului, personalul a fost oprit în timp util. Da` tot un drac, e circulaţia blocată, poate dă şi la ştiri. Dacă era mai aproape de noi vorbeam eu cu ziariştii, nu? Venea presa aici, la noi, luam uniforma aia nouă, le dădeam eu toate detaliile… Da` aşa am ratat ocazia, că a deraiat în câmp, nici nu se vede. Axinte, ascultă la mine, numai nenorociri se întâmplă, e şina veche, nimeni nu-şi mai dă interesul. Ia să fi fost eu ministru la transporturi, puneam şaua pe ei, îi frecam şi-n culcare, şi-n sculare, scoteam untul din ei, mă, că nouă aşa ne trebuie, nu facem nimic cu frumosul.
Făceai pe mă-ta…
– Lasă, dom` şef, rosti cu voce tare, fierul se repară, dacă mureau oameni era mai grav.

♣ Cristian Lisandru