Bărbatul duce în mâna stângă o sacoşă de rafie, burduşită, merge dintr-un capăt în celălalt al tramvaiului, reuşind să îşi păstreze echilibrul, iar cuvintele sale se lovesc ca de un zid de călătorii indiferenți:
– Lanterne, genunchere, superglue, cotiere, glezniere, lupă pentru citit, ață, leucoplast, aprinzător pentru aragaz, bureți de vase, ace, aparat de băgat ața în ac!
Tramvaiul se smuceşte. Altă stație. Bărbatul coboară.
Mai bine ar inventa cineva un aparat de scos România din sfera de influență a tuturor politrucilor pregătiți (doar) pentru discursuri sforăitoare. În rest, după cum se observă, viața îşi vede de ale sale. Amestecându-le pe toate, câteodată, în sacoşe de rafie.

*

… bem apă de ploaie, iluzionându-ne cu ideea că toate aceste dramolete politice ieftine vor avea ca rezultat progresul, la toate nivelurile, că nu va mai salta euro precum o dansatoare beată, pusă pe țopăială deşănțată, că vom fi contemporanii unor acțiuni constructive care vor aduce fericirea comună mai aproape…
… nimeni nu e vinovat, nimeni n-a mâncat usturoi, nimeni n-a trimis economia din lac în puț, nimeni n-a condus rabla direct în gard…
… n-a furat nimeni, nu ne-a luat nimeni drept proşti, nu şi-a plasat nimeni rubedeniile în posturi cheie, n-a făcut nimeni afaceri cu statul-credul…
… te şi miri, ce-i cu atâta nemulțumire?

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – arhiva personală