E black, e friday şi miroase-a ploaie,
Păşeşte iar Bacovia-n odaie,
Barbar îmi cântă o femeie-n tâmplă
Şi-n mine altă toamnă se întâmplă.
E black, e friday şi e sărbătoare,
Şi ploaia-i la reduceri, mi se pare,
Natura însăşi vinde artefacte,
La preţ mai mic înregistrate-n acte.
E black, e friday, e o tevatură,
Se vinde chiar şi-o urmă de cultură,
Nici nu mai ştim cât valorează-o carte
Sau un poem adus de peste moarte.
Dar fiindcă-i black şi friday, lamentabil,
Vom năvăli pe uşi, indubitabil,
Vom cumpăra ceva, orice, să fie
Prilej pentru o altă sindrofie.
E black, e friday, marketingul doare,
Un Game of Thrones adus în galantare,
Suspans deloc bacovian, fireşte,
În mine altă iarnă se dospeşte.
Din teci sunt scoase, azi, atâtea carduri
Că am putea să ridicăm chiar garduri
De credit şi de debit. Ce stupoare!
În noi se zbat oferte trecătoare.
E black, e friday şi miroase-a ploaie,
Păşeşte iar Bacovia-n odaie,
Barbar îmi cântă o femeie-n tâmplă
Şi-n mine altă toamnă se întâmplă.
♣ Cristian Lisandru – 17 noiembrie 2017
sursa foto – goodfon.ru
Foarte frumoasă poezia, am citit-o cu zâmbetul pe buze! Iar când am văzut că ai scris și de Bacovia, m-ai cucerit instantaneu, ținând cont de faptul că Bacovia e unul dintre scriitorii mei preferați.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bucur că ți-a plăcut acest poem al contrastelor. Da, Bacovia este şi poetul meu preferat, iar anotimpul ni-l aduce mai aproape…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Umor fin, dulce ironie şi triste vremuri expuse cu talent nepreţuit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vremurile acestea sunt – de altfel – mai ceva decât o muză darnică. 😊 Sâmbătă frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Inspirat ca întotdeauna și mereu în actualitate! Aceste versuri sunt singura plăcere pe care mi-a adus-o Black Friday, prin intermediul tău. Nu m-am hazardat la cumpărături, tocmai fiindcă era prea mare tam-tamul. Un sfârșit de săptămâna cu seninătate sufletească, Cristian! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc pentru aceste cuvinte, Petru, sunt foarte bucuros dacă am reuşit să induc o asemenea stare! 🙂 Un sfârşit cât mai bun de săptămână îţi doresc! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumos! În nota obișnuită! Mai ții minte, Cris, vremurile în care comunicam pe blog și îți spuneam că te prinde stilul acesta?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😊 Mulțumesc, Florin! Trece timpul ca nebunul, însă mă bucur că interacționăm. Seară bună îți doresc!
ApreciazăApreciază
E totuși foarte puțin bacoviană ziua ta de vineri. E un umor cenușiu printre versuri. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aşa trebuia să fie. Deci mi-a ieşit. 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am crezut ca este de la sine înțeles faptul că Bacovia era doar un pretext. Lasând la o parte poezia, ziua mea de azi e chiar bacoviană, paradoxal.
ApreciazăApreciază
E faină antiteza Bacovia/Black Friday. De la lacustre, la mall-uri sufocate. Am încercat și eu o mică glumă în ton cu tine. Nu-s bună la glume. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ei, nici chiar aşa… 😊 O fi îngândurare în ferestre, însă noi trebuie să mai descrețim frunțile. Mulțumesc pentru vizită şi lectură, un sfârşit de săptămână cât mai bun vă doresc! 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Excelentă combinaţie între trecut şi prezent, între Bacovia şi „celebrul” Black Friday. Versuri clasice în interpretare nouă. Mie mi-a plăcut ansablul foarte mult.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vă mulțumesc, mă bucur că v-a plăcut, m-am amuzat un pic, numai despre blec fraidei se vorbeşte… Gânduri bune la sfârşit de săptămână! 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mă bătea gândul să încerc o parodie după această poezie, dar nu ştiu dacă am o inspiraţie pe măsură. Un sfârşit de săptămână mai luminos decât cerul de afară.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Inspirația fie cu dumneavoastră! 😊👍😊👍
ApreciazăApreciat de 1 persoană