Călătoria (18)

Stamatoiu se mişcă de pe un picior pe celălalt, mutându-şi greutatea, nerăbdător, aşteptând informaţii suplimentare.
În spatele său, Moşu` lătră brusc, deranjat de cineva nevăzut – sau poate chiar de cele două personaje abia intrate în scenariu -, iar Axinte îi strigă să tacă, apoi îl mângâie pe cap.
– Ce-o fi simţit de se comportă aşa? întrebă Casandra. Pare neliniştit.
– Numai el ştie, murmură Axinte, în timp ce Maria Vlăsceanu îşi strânse mai bine broboada. Or avea şi câinii gândurile lor, ca şi oamenii. Nu le poate citi nimeni…
– Ei, copii, spuse Maria Vlăsceanu, trenul nu vine azi, după cum aţi auzit de la şeful haltei, iar voi nu puteţi să staţi până mâine în sala de aşteptare. V-o fi şi foame, trebuie să vă spălaţi… Nu se cade… Veniţi cu mine, rămâneţi peste noapte, e loc berechet de când am rămas singură, vă odihniţi omeneşte, mai stăm de vorbă, iar dimineaţă ne întoarcem şi ajungem împreună la Bucureşti.
– Vă mulţumim pentru amabilitate, rosti Miron, însă chiar nu am dori să vă deranjăm. Putem sta şi în sala de aşteptare, am mai petrecut aşa unele nopţi. Dar numai dacă ne permite şeful de haltă, bineînţeles. Astfel de călătorii implică şi unele sacrificii. Ne-am propus de la bun început să ne descurcăm aşa cum putem…
– Aşa e, interveni Casandra. Până acum a fost bine, de ce să vă deranjăm?
– Dar nu mă deranjaţi, copii… Îmi sunt dragi musafirii, numai că nu am prea des parte de ei. Un sat ca toate celelalte, nu dau buzna oamenii străini, ce să vadă? Dacă ar fi fost vorba despre deranj nici nu v-aş fi invitat la mine-n gospodărie. Axinte, tu ce stai ca stana de piatră şi rumegi gânduri? De ce nu zici nimic? Nu ţi-e milă de copiii ăştia?
– Ce să zic, ţaţă Marie? Fiecare om e liber să stea unde vrea el… Poate sunt ruşinoşi. Poate vor să fie singuri… Poate au alte planuri.
– Ce planuri să aibă doi copii ca ei pe o astfel de vreme urâtă ca grijile, departe de casă, într-o haltă din mijlocul câmpului? Ruşinoşi? De ce să fie ruşinoşi? Îi culc în camera de la stradă, acolo se doarme aşa de bine că nu-ţi vine să mai pleci. Aşa zice fi-miu, că nici acasă la el nu doarme mai bine… Păi unde-i mai bine decât în casa părinţilor, nu?
Moşu` mârâi. Ajuns lângă ei pe neaşteptate, Costin Andreescu tuşi pentru a-şi face simţită prezenţa. În urma sa, Stamatoiu şi şoferul în uniformă se apropiau cu paşi mărunţi, afişând expresii serioase.
– Bună ziua, oameni buni! Bine v-am găsit! Costin Andreescu e numele meu. De la Criminalistică, dar asta nu trebuie să sperie pe nimeni… O meserie ca oricare alta.
– Bună ziua, domnule!
– Urâtă vreme, nici un câine nu ar trebui lăsat pe-afară…
– Lui Moşu` îi place ploaia, spuse Axinte, niciodată nu s-a ascuns de ea.
Câinele dădu din coadă, înţelegând că el este în centrul atenţiei.
Andreescu o privi pe Maria Vlăsceanu.
– Înţeleg că doreaţi să ajungeţi la Bucureşti?
– Da. Mi-a născut nora, acum sunt bunică.
– Să vă trăiască! Băiat sau fată?
– Băiat, ca să ducă numele neamului mai departe… Dumneavoastră aveţi copii?
– Am o fată, mulţumesc de întrebare. E în anul trei la fiolologie…
– Să vă trăiască şi dumneavoastră, copiii sunt rostul nostru pe lume. Pentru ei ne zbatem, pentru ei muncim, ca să îi ştim mai bine decât am fost noi… Deşi nu au toţi norocul acesta.
– ?
– Norocul de a avea copii în bătătură…
– Aha, am înţeles. Ce-i drept, aşa este. Şi dumneavoastră tot la Bucureşti? Cu câinele?
Axinte întârzie răspunsul şi privi şinele care sclipeau sub asaltul ploii. Ce să spună unui străin pe care abia îl văzuse? Că dorise să lase totul baltă şi era cât pe ce să-l uite pe Moşu` în lanţ? Că se simţea un străin în propria casă şi că nu-i dădeau pace nişte gânduri absurde? Că sunt momente în viaţă în care un om vrea să ia totul de la zero, indiferent de vârstă şi de tot trecutul său? Dar ce-ar fi zis străinul acela abia sosit dacă i-ar fi spus aşa, dintr-o dată, ceva? Cum s-ar fi uitat la el şi ce concluzie ar fi tras?
– Nu ştiu dacă m-ar fi lăsat şi cu câinele, domnule… Poate doar dacă dom` şef ar fi pus vreo vorbă bună la controlor. N-are nici botniţă, săracu`, dar nu e câine rău, nu muşcă pe nimeni.
– Ca s-o spunem pe-aia dreaptă, interveni Stamatoiu, pe unii i-a mai muşcat. Dar şi-o meritaseră cu vârf şi îndesat. Îi mai ţii minte pe ăia doi care s-au luat de tine la cârciumă? Ăia doi de umblau teleleu prin sat, îmbrăcaţi în salopete, netunşi şi jerpeliţi. Ziceau că vor de lucru. Nu le-a dat nimeni nimic de făcut, prea păreau oameni neserioşi. Şi erau puşi pe scandal, se vedea de la o poştă. Domnu` de la Criminalistică trebuie să ştie cel mai bine, pe chipurile unor oameni se citeşte răul. Nu?
Andreescu nu spuse nimic, însă păru interesat de întâmplarea pomenită de Stamatoiu.
– Ce-a fost a fost, încercă Axinte să taie elanul şefului de haltă.
– Şi Moşu` a intervenit? întrebă Andreescu.
– Oho, s-a repezit la ei şi i-a alergat prin faţa cârciumii, iar pe unul – scuză-mă, ţaţă Marie – l-a muşcat direct de cur. Ce-a mai ţipat ăla, ne-am prăpădit de râs. Uite-aşa păţeşti dacă te pui cu Axinte şi cu Moşu`, a strigat Fane Liberare. E unul din sat, nu aveţi de unde să îl ştiţi… Îi spunem Liberare de la revoluţie. Pe urmă l-au oblojit pe ăla la dispensar, n-a fost nimic grav. Ştie Moşu` cum să muşte, nu înfige colţii prea tare dacă nu e cazul… Dar străinul ridicase pumnul la Axinte, câinele şi-a apărat stăpânul, nu asta-i menirea lui? Nici nu mai ştiu de la ce-a-nceput cearta. Ştiţi cum e la cârciumă, toată lumea vorbeşte, nu poţi să fii atent la toţi, le sare ţandăra din te miri ce…. Pe urmă beau iar împreună, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
– Ca la cârciumă, dom` şef. De la ce porneşte scandalul? De la băutură…
Andreescu îl privi pe Axinte.
– Nu sunteţi prea vorbăreţ.
– Aşa e el, are defectul ăsta de când îl ştiu, rosti Maria Vlăsceanu, până îi scoţi cuvintele din gură faci o ciorbă. E mai mult mut, nevastă-sa, Dumnezeu s-o odihnească, vorbea singură prin curte de foarte multe ori…
Şeful de gară râse.
– Mie-mi spune nevasta că vorbesc prea mult. Şi când trebuie, şi când nu trebuie. Cică o întrec pe ea. O las în pace, să creadă ce vrea ea, să se simtă bine în sinea ei de muiere, însă-i turuie gura de îmi vine să bag dopuri în urechi… Dar nu vreţi să mergeţi la mine în birou? S-a lăsat frig, poate doriţi şi o cafea… Sau un ceai. Cu lămâie.
– O să intrăm şi în birou, confirmă Andreescu, dar e aer mai curat aici, nu ca la oraş. O fi vremea urâtă, dar plouă frumos, îţi vine să stai şi să priveşti. Şi eu m-am născut într-un sat de câmpie. E drept că erau alte vremuri, pe urmă am devenit orăşean cu acte în regulă şi aşa am rămas… Dar voi unde mergeţi, dragilor? îi întrebă pe Miron şi pe Casandra.
Aceştia, luaţi prin surprindere, nu răspunseră câteva secunde. Apoi vorbi băiatul:
– Către Bucureşti. Apoi mai departe. Facem o călătorie prin ţară. Turul României la pas. Părinţii au fost de acord, pot să confirme dacă este cazul… Avem telefoanele mobile cu noi. N-a fost uşor să-i convingem, recunosc, ba chiar foarte dificil, însă atunci când ne punem ceva în gând nu se poate să nu avem succes.
– Îmi imaginam eu că n-aţi plecat de capul vostru. Şi până aici cu ce aţi ajuns?
– Ne-a adus cineva cu maşina până la halta vecină. Un camionagiu. Nici nu ne-a luat bani, asculta muzică lăutărească şi zicea că-l cheamă Sandu. Pe urmă, când au spus la haltă că nu mai merge niciun tren din cauza accidentului, am pornit încoace pe jos.
– O adevărată aventură modernă. Chiar originală, aş spune, tinerii de azi au alte preocupări. Şi doresc confortul în orice situaţie, cu mici excepţii… N-aţi luat numărul camionului, presupun…
– Trebuia să-l fi luat? întrebă Casandra. Nici nu ne-am gândit, părea un om serios şi foarte vesel. N-am mai văzut de multă vreme un om aşa de vesel.
– Da, completă Miron. Unii oameni sunt taciturni, nu le intri deloc în voie, parcă li s-au înecat toate corăbiile, cunoaşteţi expresia. Iar de când suntem în călătorie am întâlnit mai mulţi din aceştia.
– Vezi, Minea, surâse Andreescu înspre agentul în uniformă, de cum te-am cunoscut ţi-am spus să nu mai stai încruntat.
– Mi-aţi spus, aşa e, dar nu poate omul să fie numai cu zâmbetul pe buze.
– Dar nici să râdă numai de Paşte şi de Crăciun nu e în regulă, zâmbi şi Stamatoiu. Nu? Am auzit că atragi energiile negative dacă stai toată ziua bosumflat. Aşa-i, ţaţă Marie?
– De, Vasile, bine-i să râzi ca prostu` toată ziua? Nu-i bine, te ia lumea la ochi, zice că-ţi lipseşte o doagă. Te arată cu degetul. Iar cu energiile alea nu ştiu ce să zic, nu le-a văzut nimeni… Vorbe-n vânt.
– Şi ce camion era? întrebă Andreescu.
Casandra îl privi pe Miron şi păru încurcată.
– Eu nu ştiu, sinceră să fiu. Poate Miron.
– Era o basculantă. Cabină albastră, nici n-am reţinut sigla firmei care era inscripţionată pe uşă. Căra un morman de pietriş. Dar n-am întrebat unde îl ducea. Ne-am bucurat fiindcă am avut cu ce să ajungem la halta vecină.
– Puteaţi să luaţi trenul până acolo. Cu autostopul e destul de periculos. Uneori. Nu ştii la cine te urci în maşină, oameni şi oameni…
– Vrem să facem şi economie, atunci când se poate. Am hotărât asta de la bun început. Cât mai puţine cheltuieli. Unii şoferi se mulţumesc să stea de vorbă cu cineva, trece timpul mai uşor, astfel că în multe cazuri nu am fost nevoiţi să scoatem portofelul. Iar şoferul acela vesel nu părea deloc periculos, ca să fiu sincer. Cânta, fluiera, ne-a spus şi câteva bancuri. Bune, am râs cu lacrimi. Dar ce s-a întâmplat?
– De ce trebuie să se fi întâmplat ceva?
– Aţi venit cu maşina de poliţie. Sigur s-a întâmplat ceva.

♣ Cristian Lisandru

sursa foto – goodfon.ru


6 gânduri despre “Călătoria (18)

  1. Opaaa…se-ncurca treaba …. Maestre , imi place cum decurge firul naratiunii dar , si mai mult imi place , suspansul pe care-l produce c’asa-s eu , masochist ca orice bucurestean 😉 ! Lasi la latitudinea cititorului sa-si faca ganduri despre urmare iar asta-i mai mult decat bine : tradeaza deshca batrana in ale scrisului : RESPECT si … ASTEPT URMAREA .

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s