Gând (37)

Ar trebui să atingem lumea cu buricele degetelor.
Călcând-o în picioare, așa cum facem – fără sfială, fără regrete – de prea multe ori, hrănim hulpave orgolii omenești nejustificate și ștergem, pentru totdeauna, semnele fragile ale unui lumi care ne tolerează, îngăduitoare, prestația nocivă…

♧ Cristian Lisandru

foto/https://www.instagram.com/p/BciJA-ughD6/

da…

… o poveste poate începe și fără „a fost odată ca niciodată”, însă un strop de magie este indispensabil; apoi, firește, sosesc personajele, iar decorul prinde viață sub ochii uimiți ai copiilor și ai adulților pentru care propria copilărie nu s-a transformat într-o simplă amintire prăfuită, abandonată pe un raft nevăzut…

♧ Cristian Lisandru

(Ne)Starea de Vineri – „Tarantino de Teleorman”

Marele Al Pacino a prestat prin 2007 într-un film poliţist – e drept că nu dintre cele mai reuşite ale sale, întreaga suflare cinematografică fiind de aceeaşi părere – care se numea „88 de minute”. Lui Tudorel Toader, ministru la Coana Justiţica, i-au trebuit doar 80 de minute pentru a ne transmite dorinţa fierbinte a lui Liviu Dragnea, stăpânul absolut al guvernului, staroste al geambaşilor de speranţe şi lider al tuturor politrucilor/baronilor PSD.

Filmul acesta merită, fără îndoială, „Zmeura de aur”, iar actoraşii distribuiţi nu fac altceva decât să pună în scenă, fără pic de talent, o dizgraţioasă comedie neagră în urma căreia nu rămâne decât praful de pe tobă.

Aceşti răsfăţaţi ai destinului, ajunşi la conducerea ţării fără a avea altceva în afară de capacitatea teribilă de adaptare şi puterea de a fura la patru mâini, visează Oscaruri sociale sau financiare, covoare roşii, bliţuri şi cronici favorabile, însă vin în faţa spectatorilor sideraţi cu replici insipide, cu limba de lemn, cu promisiuni fantasmagorice şi cu un scenariu încropit la repezeală. Sunt nişte amatori, vorba personajului din reclama la „Schweppes”, numai că amatorismul lor este plătit de noi. Cu bani grei.

Poate că Dragnea se doreşte a fi un fel de Tarantino de Teleorman. Omul care are sclipiri de geniu şi care aduce în faţa ochilor noştri dialoguri antrenante şi scene atât de controversate încât toată lumea aplaudă, ridicându-se în picioare. Nimic mai fals. Dragnea rămâne un sforar de duzină. Iar păpuşile pe care le manevrează nu reuşesc decât să se facă de râs. Cele 80 de minute ale lui Tudorel Toader, lăsând la o parte penibilul situaţiei, nu au fost altceva decât 80 de minute în jurul cozii, ca să parafrazăm titlul unui alt film, regizat după cartea lui Jules Verne.

Şi uite-aşa, din film în film, vom ajunge nişte cinefili pământii, cu buzunarele goale, prizonieri într-o sală unde Dragnea strigă „Motor” de fiecare dată când are chef, iar actoraşii se îmbulzesc să-i facă pe plac.

♣Cristian Lisandru

foto/http://sincity.wikia.com