îmbracă-te într-o tăcere
lungă până la pământ
și prinde-ți la urechi
câteva doruri
o noapte nesfârșită
s-a agățat de genele noastre
și toate cuvintele au ațipit
visându-se
oameni
♧ Cristian Lisandru
noapte
îmbracă-te într-o tăcere
lungă până la pământ
și prinde-ți la urechi
câteva doruri
o noapte nesfârșită
s-a agățat de genele noastre
și toate cuvintele au ațipit
visându-se
oameni
♧ Cristian Lisandru
Cristian Lisandru 
Ce tăcere senzorială 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciază
Minunată noaptea aceasta, cu doruri sclipind în întuneric!
ah, și cuvintele-oameni…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc pentru lectură şi comentariu, gânduri bune! 🙂
ApreciazăApreciază
… oameni cu doruri agăţate la urechi. Asta se visează cuvintele. Şi-n zori, redevin doruri agăţate de consoane.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 Da, iată o îmbucurătoare perspectivă… 🙂 Gânduri bune!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă la început a fost cuvântul, putem presupune că a avut un rol principal în geneza omului. Procesul poate fi reversibil. 😉
Zile cu vigoare și multă inspirație, Cristian! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La fel îţi doresc şi eu, Petru! Cuvintele – având ele viaţa lor tainică, sunt sigur de asta – ne invită, de fiecare dată, să le descifrăm şi să le aşezăm în propoziţii şi fraze menite a încălzi sufletele celor care (ne) citesc… 🙂
ApreciazăApreciază