… umbla tot timpul gârbovit, ca şi cum ar fi purtat grijile lumii pe umerii săi, dar adevărul este că el nu-şi ducea decât grijile personale, le plimba dintr-o parte în alta, dintr-o zi în alta, uneori vorbea cu ele, în timp ce mergea, aşa că un observator atent – deşi oamenii, în general, au uitat să privească şi să înregistreze amănunte semnificative, mulţumindu-se doar să vadă fără a trage vreo concluzie notabilă – ar fi putut exclama „ăsta vorbeşte singur, vai de el”, el se conversa cu propriile griji aşa cum alţii fac conversaţie cu amicii, cu prietenii, cu necunoscuţii care le cer o ţigară sau pun întrebări despre o stradă oarecare unde ar dori să ajungă, era un om ca oricare altul, atât şi nimic mai mult, grijile lui – dacă ar fi fost, să zicem, nişte post-it-uri din acelea pe care le folosim cu toţii pentru a ne ajuta memoria  – l-ar fi transformat în cel mai colorat om din lume…

♣ Cristian Lisandru

sursa foto/goodfon.ru