Forever young

Radioul înfipt în bord transmitea melodii ale anilor 80 şi 90, iar el strânse şi mai tare volanul în palme, încercând să străpungă cu privirea viforniţa turbată de dincolo de geamuri. Farurile puternice, ajutate, cel puţin în teorie, de cele două proiectoare de pe capotă, străpungeau cu mare greutate perdeaua groasă de zăpadă, în vreme ce ştergătoarele dădeau semne clare de oboseală, ameninţând cu o grevă pe termen lung, incapabile, parcă, să mai dea la o parte stratul alb care se aşternea ameninţător pe parbriz, în pofida muncii de Sisif mecanic presupus a fi, de către optimiştii şoselelor, neobosit. Chiar şi pe o astfel de vreme, infectă în pofida albului imaculat, dintr-o noapte lungă de ianuarie despre care meteorologii posturilor tv, fără nicio excepţie, spuseseră că va fi o ca-la-mi-ta-te, rămâneţi acasă, în faţa televizoarelor, nu vă aventuraţi decât în cazul în care este im-pe-ri-os ne-ce-sar, oameni buni...

Melodia celor de la Alphaville – Forever Young. Chiar îşi spuse că nu o mai ascultase de mult timp şi se bucură câteva secunde, înainte de fi din nou agresat de o concentrare aproape dureroasă care îi apropia sprâncenele şi-i trimitea impulsuri chinuitoare prin şira spinării. Îi mângâie plăcut auzul, făcând în ciudă motorului care se opintea de kilometri buni să împingă jeep-ul către cabană. Roţile încălţate cu lanţuri (cumpărase lanțurile cu doar câteva ore în urmă şi bine făcuse, chiar dacă preţul i se păruse piperat) sfâşiau nesimţitoare zăpada adunată pe şosea, auzea scrâşnetul îngheţat, un teribil geamăt al unei dureri nebănuite, şi se gândi că omătul nu putea avea, totuşi, dureri omeneşti, chiar dacă era spintecat de un tăvălug 4×4, vopsit în verde închis, metalizat, alimentat de un rezervor full, cu o poftă incomensurabilă de drum lung parcurs într-o gamă diferită de viteze, schimbate de mâna dreaptă a şoferului care asculta un post de radio obscur şi tocmai îşi spunea nu-mi mai doresc acum decât fotoliul din faţa şemineului, pe onoarea mea, plus un ceai fierbinte şi o pătură peste picioare, apoi poate să ningă o eternitate,  cu fulgi cât pumnul, nici că-mi pasă, viaţa e frumoasă, forever young I want to be, forever young, I want to be forever young,  do you really want to live forever, forever and ever…

Continuă să fredoneze celebra melodie şi se aşeză mai bine în scaun. Îl incomoda centura de siguranţă, dar o accepta fără să facă nazuri, atâtea tragedii automobilistice ar putea fi evitate dacă şoferii ar conştientiza importanţa acestui accesoriu vital, minimalizat constant de nişte demenţi care ajung, inevitabil, la morgă, cu un bilet legat de degetul mare de la picior, forever young I want to be, so many adventures couldn’t happen today, so many songs we forgot to play,  so many dreams are swinging out of the blue,  we let them come true…

Reuşi să echilibreze jeepul, după ce acesta avusese neinspirata tendinţă de a se apropia prea mult de gardul de protecţie, stâlpi pitici de beton, aşezaţi la câţiva metri unul de celălalt şi legaţi între ei de o bară groasă de metal. Dincolo de gard, prăpastia era înghiţită de întunericul dens şi de prăbuşirea continuă, nesfârşită, a fulgilor (Dumnezeu scutură chiar acum toate pernele din dormitoarele celeste, forever young), dar o simţea ca şi cum ar fi fost chiar lângă el, invitându-l bucuroasă la o plimbare în picaj prelungit către hăul pe care îl admirase de multe ori, stând lângă botul maşinii, fumând o ţigară, sorbind din sticla cu suc şi propunându-şi ca odată ajuns la cabană să o ia la pas, pe versantul abrupt, măcar pentru a-şi muia labele picioarelor în râul acela care şerpuia prin defileu, ca un vierme alb. Însă acum era iarnă, fosta vară trăia doar prin posterele din benzinării şi trimitea clienţilor bezelele fotomodelelor cu picioare lungi, sâni siliconaţi, priviri şăgalnice de pseudo-actriţe promovate (jumulite, tăvălite, penetrate, alegeţi termenul care vi se pare cel mai potrivit, oferta e bogată – fluieră satisfăcut) ba de unul, ba de altul, în funcţie de chef, potenţă, imaginaţia  perversă sau dorinţa fiecăreia dintre ele de a ajunge cât mai repede on top, pe culmile unei celebrităţi care îşi trăgea seva dintr-o sexualitate aşa-zis artistică impusă şi acceptată fără mofturi.

Câteva secunde de tăcere, apoi un spot publicitar. O pastă de dinţi minune, recomandată de toate asociaţiile medicilor stomatologi (fără clienţi, rosti, amuzat) şi o periuţă care nu dădea randament decât, bineînţeles, în compania acelei paste cu ingrediente magice, extazul unei danturi perfecte, înfiptă în gingii sănătoase. Iată mariajul perfect, pasta şi periuţa de dinţi, forever young, aplauze, puteţi săruta mireasa, tăiaţi tortul, oare ce poate însemna luna lor de miere şi ce poziţii sexuale ar putea fi utilizate? 

Gândurile care îi trecură prin minte (obscenitatea lor îl luă un pic pe nepregătite, ceea ce avu darul să-l mire) fură întrerupte de Boney M, una dintre trupele sale favorite, îşi aducea aminte că fusese dezvirginat de o colegă de liceu chiar pe o melodie de-a lor acum era difuzată Ma baker –, dar nu mai ţinea foarte bine minte despre care melodie era vorba atunci, ceea ce era foarte urât din partea lui, eşti un nesimţit, un foarte mare nesimţit, având în vedere prestaţia de nota 10 a respectivei colege – pierdută, iremediabil, prin ungherele minţii de bărbat care ridicase destule fuste la viaţa sa. She was the meanest cat,/ Oh, she was really tough,/ She left her husband flat,/  He wasn’t tough enough,/ She took her boys along/ ‘cos they were mean and strong…

Ţinu ritmul melodiei, mişcându-şi degetele pe volan. Trase cu coada ochiului către scaunul din dreapta şi îi veniră în minte câteva imagini disparate dintr-un film pe care îl văzuse mai demult, Misery, după romanul cu acelaşi titlu al lui Stephen King. Diferenţa – esenţială, de altfel, aici nu se mai interesctează cele două universuri – este că eu nu sunt scriitorul care merge către oraş cu manuscrisul aşezat în geanta de piele plasată pe scaunul alăturat. Ningea şi acolo ca aici, e adevărat, însă nicio admiratoare dementă nu se va ivi dacă voi aborda greşit o curbă şi mă voi rostogoli în prăpastie. Nu mă va sechestra într-o căsuţă de lemn, dându-mi pastile la ore fixe şi obligându-mă să modific acţiunea în funcţie de preferinţele ei absurde, nu-mi va rupe labele picioarelor fiindcă am încercat să evadez din sfera ei de influenţă malefică şi niciun şerif bătrânel, cu mustaţă şi cojoc, nu va fi împuşcat la un moment dat, victimă colaterală a unei întâmplări nefericite.

Îl citea cu nesaţ pe scriitorul din Maine – auzise că are un venit anual de aproximativ patruzeci de milioane de dolari şi strigase ei, da, la ei se poate trăi din scris, însă contează şi ce scrii, totuşi, nu orice mâzgălitor de rânduri atinge performanţa asta financiară, ca să nu mai vorbim despre premii! –, din simplu motiv că toate romanele acestuia musteau de viaţă precum pământul îmbibat de apă, erau aşternute în fraze bine prelucrate (se vede mâna, nu e făcătură, nu se screme trei zile înainte de scrie un amărât de paragraf cu gust de brânză râncedă, aşa cum fac alţii, apăruţi precum ciupercile după ploaie), personajele trăiau, existau chiar şi dacă aruncai doar o privire superficială şi, ceea ce i se părea de-a dreptul extraordinar, te obligau să intri în acţiune ca printr-o uşă deschisă provocator de mâna autorului şi să regreţi atunci când se apropia finalul, uneori previzibil, alteori năpustit asupra cititorului cu viteza unui topor bine ascuţit care se înfige nemilos într-o buturugă uscată.

Apăsă pedala de acceleraţie, motorul mârâi nervos, ca şi cum i-ar fi atras atenţia că ar trebui să se potolească – ce naiba, de viteză îţi arde acum, ce te faci dacă ajungi jos, cine te mai scoate de acolo, înainte de a muri înecat cu propriul sânge chiar îţi vei dori o admiratoare dementă care să te tortureze –, apoi reduse viteza şi dădu sonorul radioului mai încet. Duran Duran nu-l impresionaseră, făceau furori  doar printre gagici, cu ani în urmă, ca şi cum ar fi contat prezenţa scenică şi nu partiturile. Nu contesta că avuseseră şi piese bune, de pildă Notoriuos, dar aşteptase mult mai mult din partea lor.

Începu să fredoneze din nou Forever Young, apoi îşi privi ceasul cu cifre fosforescente care ascundea în carcasa metalică o baterie garantată timp de 10 ani, aşa da, au trecut deja cinci, suntem la jumătatea vieţii, domnule ceas, cum vezi mata situaţia asta, simţi ceva fiori?

Tocmai trecea printr-un tunel lung de vreo sută de metri, era ultimul dintr-o serie de trei, luminile din plafon  jucară pe parbriz, iată-ne şi în apropierea cabanei, totul e bine când se termină cu bine, forever young I want to be, urmează două curbe periculoase, una la dreaptă, cealaltă la stânga, motorul mugi din nou, poate că voi renunţa la ceaiul fierbinte, dar la pătură nu, auzi un clinchet în spate, he, he, sticlele de whiskey păreau a fi nerăbdătoare, concurenţă serioasă pentru ceaiul ăla care începe să piardă teren, nici nu-mi place, habar nu am cum de mi-a intrat în minte, poate că e vorba doar despre imaginea idilică a muntelui, apoi abordă prima curbă şi simţi cum jeepul pleacă înspre gardul de protecţie, nu trase tare de volan, forever young I want to be, fu surprins să constate că nu mai putea controla maşina, până şi ştergătoarele râdeau de el, făceau pe sclifositele, uite că ţi s-a-nfundat, vorbeai despre personajul lui King, unde este admiratoarea?, gardul de protecţie încercă să opună rezistenţă, jumătate de metru înălţime, prea puţin, partea din spate a jeepului îl lovi, apoi maşina încercă, disperată, să se plieze după el şi roata din stânga se ridică din zăpadă, la dracu`, chiar am să ajung în râul ăla ca un vierme alb, forever young,  se mai gândi doar că nu-şi va putea muia picioarele în apă din cauza gheţii, apoi se ţinu cât mai bine de volan, în vreme ce radioul transmitea o altă reclamă tâmpită, de data aceasta la tampoane igienice…

Privit de departe, însă nu era nimeni care să o facă, fiindcă furtuna nu dădea semne că ar fi încercat să se retragă prin alte părţi, jeepul semăna cu o jucărie aruncată la voia întâmplării pe versantul abrupt. Ţopăia, într-o rostogolire mută, lăsând urme aproape insesizabile în locurile unde atingea peretele muntelui, fu o călătorie lungă, aproape interminabilă, chiar şi radioul se opri la un moment dat,  anulând indiferent vocea inconfundabilă a lui Falco, apoi maşina se înfundă în zăpadă, cu un geamăt stins, sparse stratul de gheaţă şi rămase în râu, cu roţile în sus, într-o expectativă deprimantă…

Paradoxal, un ştergător continuă să se mişte bezmetic, de la stânga la dreapta, câteva minute bune, apoi se opri brusc, iar furtuna terfeli cu şi mai multă înverşunare întregul decor…

♣ Cristian Lisandru – 13-14.12.2010

21 de gânduri despre “Forever young

  1. M-ai impresionat din nou, deși credeam că m-ai obișnuit, cu o lectură cursivă și lejeră, în care nici nu mi-am dat seama când am ajuns la ultimul rând. Nu vreau să intervin în planurile tale, dar povestirea are potențial, mai ales că e susținută și de un peisaj adecvat. Mulțumiri pentru delectare și mult spor în continuare, Cristian! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Bine ai revenit, Petru, mulţumesc pentru vizită şi lectură. Mă bucur că ţi-a plăcut. Face parte dintre povestirile acelea asupra cărora mai arunc câte o privire, din când în când, probabil fiindcă simt că ar trebui dusă mai departe. Deşi – la fel îmi spun – ar putea să rămână şi aşa. Mulţumesc. Gânduri bune şi spor la scris! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    1. Nu știu dacă va urma, sincer să fiu, poate că ar trebui să rămână în forma aceasta, o povestire dintr-o iarnă paralelă, ca să zic așa… Mulțumesc. Falco… Recitind acest text mi-am adus aminte de el. Întotdeauna l-am ascultat cu mare plăcere…

      Apreciază

  2. Marian

    Woauu…deci WOAUUUUU , esti mare omule , esti mare !!! Nu ca nu m-asi fi invatat deja cu scrierile dumitale dar asta , Forever Young asta…m-a bagat in pana de cuvinte , chiar nu gasesc cuvintele potrivite pentru a-mi exprima placerea de-a fi citit asa ceva , atat de absurd in debut si atat de profund in continut lasand la o parte finalul care-i…ravasitor pur si simplu . Cristian Lisandru , iti multumesc si pentru ca , mi-ai dat ocazia de-a citii postarea dumitale dar si pentru faptul ca , mi-ai amintit de niste melodii si formatii de care , spre rusinea mea , chiar uitasem . Ma gandesc la amaratul ala inzapezit , ce se va face atunci cand va venii la el Der Kommissar 🙂 si-i va trage-o amenda deoarece , n-o avut cauciucuri de iarna si-n general , masina echipata de iarna , plecand la drum in ciuda avertismentelor emise de , „meteorologii posturilor tv, fără nicio excepţie,” ? 😀 😀 Respect , MAESTRE LISANDRU !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s