erau zile când pleca
pe drumuri nevăzute
el și o umbrelă neagră
care îl ferea de gândurile altora
ar fi putut să scrie
despre toate călătoriile acelea
despre gânduri străine insistente
ca o ploaie nepoftită
sau despre un loc unde se oprea câteodată
doar pentru a medita netulburat
la picnicul fraților strugațki
da
picnicul acela
de la marginea unui drum stelar
unde fiecare pas putea fi și ultimul
iar viața nu însemna decât niște litere
și atât
♣ Cristian Lisandru
foto/https://www.instagram.com/p/BSWsDJcFuo0/
Aștept cu interes să gust mai mult din această experiență literară. Deja mi-ai stârnit pofta, Cristian!
Mult spor și succes! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Citesc și recitesc cu mare plăcere „Picnicul”, Petru! N-am să mă satur niciodată și mă leagă foarte multe amintiri de această scriere… Seară frumoasă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mi-ar placea ça umbrela neagra sa functioneze si-n realitate… Sau poate chiar functioneaza daca gasim mecanismul corect… Foarte frumoase versuri!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc. Și, sincer să fiu, nutresc aceeași speranță… 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Minunate versuri, sugestivă imagine! N-am citit cartea, dar ultimele două versuri m-au convins, : )
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți mulțumesc, Ana! Și da, „Picnic la marginea drumului” va fi o experiență literară de neuitat… Gânduri bune la ceas de seară! 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană