Haifa şi surâsul Iwonei (2)

 

– Cum te cheamă?

– Iwona.

– Frumos nume. Are vreo semnificaţie în poloneză?

 – Arcaş.

– Asta n-o ştiam. Mulţumesc pentru informaţie, o voi pune la păstrare.

Nu ştiam, într-adevăr, dar mă simţeam săgetat de puştiulică ăla grăsun, cu aripi mari şi albe, căruia lumea îi mai zice şi Cupidon. Mă luase la ţintă şi, hodoron-tronc, mă atinsese la partea mea sensibilă exact atunci când nu aveam chef de aşa ceva. Citește în continuare „Haifa şi surâsul Iwonei (2)”

Haifa şi surâsul Iwonei (1)

Am primit destule sticle în scăfârlie la viaţa mea, fiindcă nu mi-a plăcut să înghit pe nemestecate afronturile unora sau altora, dar bărbosul cu care intrasem într-un clinci verbal ceva mai devreme avea o forţă demnă de aventuri epice, din acelea povestite pe parcursul mai multor episoade.

V-am mai spus, marinarii adună nervi în ei cum adună boschetarii sticle goale de plastic pentru a le vinde pe câţiva firfirici. Pluteşti cu barcazul de colo până colo, îţi faci treaba pe punte sau sub puncte, beleşti ochii către linia orizontului, scrii scrisori – dacă ai cui să mai scrii –, visezi la Afrodite sculptate de Dumnezeu însuşi pentru a face în ciudă tuturor bărbaţilor sănătoşi, însă până la urmă tot te apucă pandaliile. Şi cel mai bun mijloc de a scăpa de ele este o păruială zdravănă într-o tavernă oarecare, după ce ai coborât de pe vapor şi ai dat pe gât câteva sticle. Nici nu contează motivul de la care începe bătaia. Te mai răcoreşti şi tu, se mai răcoresc şi alţii… Citește în continuare „Haifa şi surâsul Iwonei (1)”